Peste 35% dintre românii de la oraş îşi doresc să se mute definitiv în altă ţară.
Aceasta este dorinţa manifestată în mare măsură de bărbaţi, persoane cu nivel de educaţie scăzut şi cu venit mic, primele trei opţiuni fiind Germania, Marea Britanie şi SUA, potrivit unui studiu Daedalus.
Românii ocupă locul al doilea într-un clasament alcătuit din 7 ţări din regiune, în ceea ce priveşte dorinţa de a se muta într-o altă ţară în viitorul apropiat, după sârbi, la acelaşi nivel cu bulgarii, dar înaintea croaţilor, turcilor, slovacilor şi cehilor. Intenţia de emigrare medie în regiune este de 29,9%.
“Sărăcia este de departe cel mai important factor care generează intenţia de emigrare. Bărbaţii sunt mai orientaţi în mod fiziologic către risc şi aventură, aşadar mai calificaţi să facă primul pas într-un astfel de demers. Pe de altă parte, suntem tributari unei societăţi de tip tradiţional în care bărbatul este cel care trebuie să aducă pâinea în casă”, a declarat Daniel Enescu, managing partner Daedalus Millward Brown.
Germania este ţara în care şi-ar dori să trăiască cei mai mulţi români care au intenţia să emigreze (40,4%), urmată de Marea Britanie (37,1%), SUA (28,7%), Italia (19,7%) şi Franţa (18,5%). Primele trei sunt ţările preferate şi de locuitori celorlalte state incluse în studiu. Alte destinaţii preferate sunt Elveţia, Australia sau Canada.
Citeşte mai multe detalii despre în ce ţări îşi doresc românii să se mute definitiv, pe mediafax.ro
Peste 35% dintre românii de la oraş îşi doresc să se mute definitiv în altă ţară.
Aceasta este dorinţa manifestată în mare măsură de bărbaţi, persoane cu nivel de educaţie scăzut şi cu venit mic, primele trei opţiuni fiind Germania, Marea Britanie şi SUA, potrivit unui studiu Daedalus.
Românii ocupă locul al doilea într-un clasament alcătuit din 7 ţări din regiune, în ceea ce priveşte d