Stelian Tănase a fost avizat favorabil în funcţia de director general interimar al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), vineri, de Comisiile de cultură ale Parlamentului.
Stelian Tănase a fost avizat favorabil de Comisiile reunite de cultură din Camera Deputaţilor şi Senat, cu unanimitate de voturi (25 de voturi). Stelian Tănase - scriitor, politolog, scenarist, regizor şi realizator TV - a fost singurul candidat audiat pentru funcţia de director general interimar al SRTv. El a fost propus pentru această funcţie de PNL.
Avizul favorabil dat de deputaţii şi senatorii din Comisiile de cultură ale Parlamentului reprezintă primul pas pentru numirea în funcţia de director general interimar al SRTv a lui Stelian Tănase.
Numirea directorului general interimar al TVR poate fi făcută doar în şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului. Plenul Parlamentului urmează să ia în discuţie în şedinţa de vineri avizul favorabil ca Stelian Tănase să fie numit în funcţia de director general interimar al TVR.
Fostul Consiliu de Administraţie al TVR, care era condus de preşedintele-director general al televiziunii publice Claudiu Săftoiu, a fost demis pe 10 decembrie de Parlament, odată cu respingerea raportului de activitate al SRTv pe anul 2012.
Pe de altă parte, numirea directorului general interimar al SRTv reprezintă un prim pas în direcţia numirii unui nou Consiliu de Administraţie al TVR, care trebuie făcută tot de Parlament, scrie Mediafax.