Prima premieră a stagiunii curente a Naţionalului tîrgu-mureşean a avut loc în cea mai nouă sală a acestuia, Sala Parking, un subsol generos dedicat experimentului, formelor noi şi incitante, esteticilor cît mai diverse. Textul propus este Forma lucrurilor (The Shape of Things), în traducerea şi adaptarea lui Cristi Juncu, scenografia Cristinei Grigoraş şi regia lui Adrian Iclenzan. Încredinţat unui regizor căruia îi place să-şi ia textul dramatic ca partener, acordîndu-i de fiecare dată atenţie specială, spectacolul de faţă se construieşte pe un dublu eşafodaj: mai întîi e vorba despre remodelarea personajului masculin devenit work-in-progress, iar apoi e modelarea la vedere a reprezentaţiei înseşi. Cu alte cuvinte, procesul de creaţie este dublat, el operînd atît în interior, cît şi în exterior, cadrul scenografic, conceput ca un puzzle din ecrane de computer, pe care se compun şi se recompun imagini acompaniind vizual fiecare scenă, marcată foarte clar chiar pe aceste ecrane, cu număr şi loc de desfăşurare, fiind de mare ajutor în acest sens.

Totuşi, există şi nişte momente-cheie care nu sînt nici numerotate, nici localizate ca atare, acestea definind personajul principal feminin în clipele sale intime: debutul cercetării (iniţierea unei relaţii interpersonale), confesiunile şoptite din dormitor (care pot fi doar intuite, în funcţie de puterea de ima - ginaţie şi de proiecţiile fiecăruia) şi dizertaţia din final, cînd, aparent, se lămuresc nişte ches - tiuni profund (in)umane şi se restabileşte o aparentă ordine. În afară de asta, însă, fiecare scenă este marcată neostentativ de un stop-cadru de cîteva secunde la început, în semiobscuritate, urmat de click-ul ce marchează iluminarea totală a spaţiului de joc şi ieşirea din poză a personajelor (pentru că exact asta se întîmplă: personajele se modelează unele pe altele – da, toate o fac într-o oare