Miercuri, a fost mare târg de Crãciun la Scoala Gimnazialã „Constantin Parfene“ Vaslui. Elevii de la clasele primare au confectionat obiecte traditionale pentru sãrbãtorile de iarnã si podoabe pentru brad, pe care apoi le-au expus pe holul central al scolii, pentru a fi cumpãrate de colegii lor sau de pãrinti. Elevii si-au demonstrat talentul si îndemânarea prin realizarea celor mai frumoase ornamente de Crãciun, globuri, ghirlande, coronite, felicitãri si chiar brãduti, pentru a putea organiza prima editie a Târgului de Crãciun. Au fost, pe rând, producãtori, vânzãtori si chiar cumpãrãtori. „Dupã o perioadã în care spiridusii au muncit de zor si au creat obiecte specifice sãrbãtorilor de iarnã, a sosit si clipa mult asteptatã a valorificãrii acestora. Prin astfel de activitãti practice, se pun bazele educatiei antreprenoriale. Elevii au fost comercianti, dar si cumpãrãtori, bucuria vãzându-se pe chipul lor atât pentru succesul propriilor produse, cât si pentru achizitiile fãcute. Scopul acestei actiuni a fost atins, elevii putând sã vadã utilitatea si valoarea obiectelor realizate de mânutele lor dibace“, a declarat prof. Nastica Olaru. Nici elevii de gimnaziu nu s-au lãsat mai prejos, ei organizând, în aceeasi locatie, o tombolã cu produse asemãnãtoare. Banii realizati din vânzarea acestor produse se vor întoarce la micii întreprinzãtori fiind gestionati de comitetele de pãrinti de la fiecare clasã.
Miercuri, a fost mare târg de Crãciun la Scoala Gimnazialã „Constantin Parfene“ Vaslui. Elevii de la clasele primare au confectionat obiecte traditionale pentru sãrbãtorile de iarnã si podoabe pentru brad, pe care apoi le-au expus pe holul central al scolii, pentru a fi cumpãrate de colegii lor sau de pãrinti. Elevii si-au demonstrat talentul si îndemânarea prin realizarea celor mai frumoase ornamente de Crãciun, globuri, ghirlande, coronite, felicitãri si chi