Scris de Simona Albinaru - Pomii de Crăciun şi-au făcut apariţia în pieţele din Oradea mult mai târziu ca de obicei.
Dacă în alţi ani comercianţii veneau cu brazii încă de la începutul lunii, anul acesta doar de câteva zile au apărut brazii. „Veneam noi mai repede dar s-au dat foarte târziu aprobările. Şi în plus anul acesta văd că s-au mai stopat şmecheriile, lucru foarte bun. De asemenea, îi sfătuim pe orădeni să-şi cumpere pomii de crăciun de la proprietarii de păduri care fac comerţ legal şi nu de la bişniţari”, ne-a spus un comerciant care vindea joi brazi lângă Piaţa Decebal.
În ceea ce privesc preţurile, vânzătorii spun că acestea nu s-au mărit mult faţă de anul trecut. Nu de aceeaşi părere sunt şi cumpărătorii. „La pensia pe care o am eu nu pot să-mi permit decât o crenguţă de brad. Din păcate, în aceaşi situaţie se află marea majoritate a populaţiei”, ne-a spus o orădeancă care prospecta ieri piaţa.Preţuri
Joi, comercianţii din zona Pieţii Decebal cereau pentru un brad cu o înălţime cuprinsă între 1-1,20 metri 30 de lei. Un brad cu o înălţime de peste 1,5 metri costa în funcţie de coronament 30-80 de lei, iar unul de peste doi metri poate ajunge până la 200 de lei.
Adauga Comentarii Adauga un link Rectifica Rectifica text Ortografie/Gramatica Obiectiv tehnic Introduceti o adresa valida de e-mail Correction was not succesfully sent Correction sent succesfully *Obligatoriu Adauga un link Kommentar Introduceti o adresa valida de e-mail Please enter a link. Link was not succesfully sent Link sent successfully *Obligatoriu