* Jay Parini, "Rătăcirile lui Herman Melville", traducere şi note de Luana Schidu, Ed. Humanitas (tel. 0376/74.33.82), colecţia "Raftul Denisei", 420 p.
Am mai scris aici despre moda de succes a bioficţiunilor care au ca subiect artişti celebri. Romancieri şi cineaşti de prima mână sau doar meseriaşi reinventează vieţile - sau doar episoade din ele - ale unor scriitori, pictori, compozitori care au marcat cultura universală, scontând pe curiozitatea publicului pentru personalităţi mitizate şi folosind bogatul material documentar şi exegetic adunat în timp. Şi la noi sunt tentative de acest gen, de n-ar fi să amintesc decât romanul Florinei Ilis despre Eminescu, Vieţi paralele, sau pe cel al lui Radu Paraschivescu despre Caravaggio, Fluturele negru. În lumea anglo-saxonă cred că niciun scriitor important n-a rămas "neficţionalizat", de la Shakespeare la Virginia Woolf, Conan Doyle şi H.G. Wells. Americanul Jay Parini e profesor de literatură, biograf de scriitori şi romancier, iar dintre cele şapte romane publicate până acum, cel mai cunoscut (şi datorită ecranizării) e Ultima gară, tradus la noi în 2009, şi care are ca subiect sfârşitul lui Lev Tolstoi. Best-sellerul mai recent al lui Parini pe care vi-l recomand azi e reconstituirea biografiei lui Herman Melville, o viaţă "ca un roman", plină de aventuri riscante, de naufragii existenţiale şi refuz al încorsetărilor sociale. O viaţă nefericită, dar care a hrănit capodopere de o actualitate perenă. Născut la New York într-o familie în care atât bunicul patern, cât şi cel matern îşi câştigaseră prin fapte de bravură statutul de eroi naţionali, Herman şi-a pierdut tatăl la 12 ani şi a rămas sub tutela unei mame dominatoare. Situaţia financiară precară a familiei îl obligă să muncească din adolescenţă, deşi încă de atunci îşi descoperise pasiunea pentru c
