Istoria colindelor începe înainte de naşterea lui Iisus. Iniţial, colindele aveau un rol ritual de urare pentru fertilitate, rodire şi belşug. Acest obicei era legat fie de începutul anului agrar, de venirea primăverii, fie de sfârşitul său, toamna, în perioada culegerii recoltei. După Naşterea lui Iisus, colindele au căpătat o conotaţie biblică, versurile fiind adaptate astfel încât să fie în acord cu noua semnificaţie.

Colindele acestea străvechi ne fac să retrăim în fiecare an nostalgia noului pe care îl aduce Naşterea Mântuitorului. Această reînnoire vine pe calea străveche a drumului bătătorit de tălpile colindătorilor, care umblă din casă în casă, din familie în familie, anunţând vestea întrupării Fiului lui Dumnezeu.

Poporul român a păstrat un sens adânc al călătoriei spre Betleem a magilor de la răsărit şi al închinării păstorilor, transpunându-l într-unul dintre cele mai frumoase obiceiuri, acela al colindatului. Mergând din casă în casă, pentru a-l vesti tuturor pe Hristos, colindătorii devin magi, martorii împlinirii fagăduinţei lui Dumnezeu, de a-l trimite pe Mesia spre mântuirea întregii lumi.

Colindatul a rămas şi sărbătoare a comunităţii, a relaţiilor, a familiei, a copiilor şi tinerilor, care colindă, ca şi a celor care privesc colindătorii şi răsplătesc cu daruri osteneala lor.

Să urmăm, aşadar, exemplul magilor care au făcut un lung drum spre a-L întâmpina pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, să lăsăm deoparte ecranele şi să căutăm feţele dragi şi importante, să mergem cu colinda şi să primim colindătorii, să ne bucurăm şi să vestim Naşterea Domnului.

Crăciunul este aşteptat cu nerăbdare ce toţi copiii, din toată lumea, dar şi de cei ce nu mai sunt copii, pentru că în seara magică îşi face apariţia Moş Crăciun, încărcat de daruri:

“Ard la geam lumini de sărbătoare

Și în brazi noian de jucării.

Azi, i-am s