Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România: 600 kimlometri de autostradă

Publicat in Puterea, sâmbătă 21 decembrie 2013 ·

După inaugurarea celor 60 de km de autostradă de pe tronsonul Orăştie-Sibiu, România a depăşit pragul de 600 de kilometri de autostradă. Într-un sfert de secol, am construit aproape 500 de kilometri.

Compania de Autostrăzi a deschis traficului 60 de noi kilometri de autostradă în această săptămână. Este vorba despre trei tronsoane de pe coridorul IV paneuropean, între Sibiu şi Orăştie, ceea ce duce numărul kilometrilor de autostradă din România peste pragul de 600, notează Economica.net.

Totuşi, la aproape un sfert de secol de la căderea comunismului, Bucureştiul nu este încă legat, pe autostradă, de nici o capitală europeană. Mai mult, nici provinciile istorice ale ţării nu sunt legate între ele de o autostradă.

În 1990, România avea două tronsoane de autostradă finalizate, între Bucureşti şi Piteşti şi între Feteşti şi Cernavodă. Zece ani mai târziu, România avea aceiaşi 113 kilometri de autostradă. Peste alţi 10 ani, în anul 2010, România avea 350 de kilometri de autostradă, potrivit celor mai noi date ale Eurostat, serviciul de statistică al Comisiei Europene. La final de 2013, Români a ajuns la 600 de kilometri de autostradă.

Ultimele date de la Eurostat, referitoare la reţeaua de autostrăzi din fiecare ţară, se opresc la anul 2012.

În zece ani, în intervalul 2001-2011, România a construit 237 de kilometri de autostradă şi a ajuns la 350 km. Bulgaria, ţară cu o suprafaţă de peste două ori mai mică decât România, se poate lăuda cu doar 130 de kilometri în cei 10 ani, dar în 2011 ajunsese la 458 de kilometri. Ungaria, o altă ţară cu care România s-a tot comparat de-a lungul anilor, care are doar 93.000 de kilometri pătraţi, faţă de cei 237.000 ai României, a bifat însă 825 de kilometri de autostradă, în aceeaşi perioadă.

La finalul anului 2011, Ungaria număra 1.273 de kilometri de autostradă. În aceiaşi 10 ani, Polonia, ţară cu

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 2 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Un mort şi 6 răniţi în urma unui accident în Prahova

Mediafax acum 43 minute
O persoană a murit şi şase au fost rănite, în urma unui accident care a avut loc sâmbătă seara în satul Valea Scheilor, comuna Călugăreni, din judeţul Prahova. Între răniţi este şi un copil.

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum o ora
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum o ora
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 3 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Madison Keys a câştigat turneul de la Strasbourg

News.ro acum o ora
Parcursul excelent al lui Madison Keys din 2024 pe zgura din Europa a culminat sâmbătă cu primul său titlu al anului, ea impunându-se în faţa conaţiionalei sale Danielle Collins, scor 6-1, 6-2, în finala turneului WTA 500 de la Strasbourg. În finala

Vremea

București
acum

22°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

18°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°