Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Care-o fi?

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 21 decembrie 2013 ·

Se termină ceva care nu ştiu cum se numeşte: tur? nu, că ăsta s-a terminat de ceva vreme, acum aflându-ne în plin retur; sezon? nici, că suntem cam în extrasezon, Crăciunul bătând la uşă în timp ce ăştia continuă să joace. Ce să joace? Păi, presupunem că fotbal, din moment ce la început de meci mi se prezintă în ecran două liste de câte 11 jucători, precum şi numele arbitrilor, în număr de 3+1, care începând de la anu' vor fi 5+1, că dacă tot e să facă hoţii ăştia un ban muncit, măcar să plătească beneficiarii ditamai banda. Aşadar, azi se desfăşoară ultimele două meciuri din acest an, după care vom afla şi clasamentul (repet: cu tot cu două etape jucate din retur) în care unele echipe vor figura cu 19 meciuri jucate, altele cu 18, 17 ... Spuneţi, vă rog, nu pare o nebunie? Sau măcar un haos ce tinde către perfecţiune? Vă reamintesc că toată nebunia s-a declanşat prin meciul ăla complet ilegal de baraj, dintre Rapid şi Chiajna, câştigat de Rapid, care a şi apucat să joace două meciuri. Apoi Chiajna a câştigat procesul la TAS, a venit ea în Divizia A, Rapid s-a dus în B, meciurile ei fiind anulate, urmând ca ălea care o întâlniseră să mai joace o dată, contra Chiajnei de data asta. Dacă aţi mai auzit pe vreundeva prin lume o asemenea panaramă, anunţaţi-mă şi pe mine. În rest, s-au mai amânat meciuri, chiar etape întregi, de dragul lui Piţurcă, pentru ca neisprăvitul să pregătească în linişte eşecurile cu Grecia. ... Că tot veni vorba: aţi prins declaraţiile proaspăt adjudecatului şef al lui Piţurcă, numitul Iordănescu? Două bucăţi, care se cam bat cap în cap. Prima ar fi aceea că el, Iordănescu, numeşte selecţionerul (Doamne ajută!) iar a doua că el a mai colaborat cu Piţurcă şi va mai colabora (Doamne fereşte!). De aici ce rezultă? Păi e cam ca situaţia din clasament despre care vorbeam: nu se ştie dacă Puiu are de gând să-l menţină pe barbugiu ori să aducă pe a

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 57 minute
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum o ora
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum 44 minute
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 40 minute
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum o ora
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 3 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 2 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 2 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Harghita: O femeie şi-a prins mână în maşina de tocat carne / A ajuns la spital cu toate cele cinci degete strivite

News.ro acum 3 ore
O femeie de 42 de ani din judeţul Harghita a ajuns, duminică, la spital, după ce şi-a prins mâna în maşina de tocat carne. Toate cele cinci degete sunt strivite. ”Persoană cu degetele prinse în maşina de tocat carne, în localitatea Satu Mare. La faţ

Vremea

București
acum

20°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

18°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/22°
lun.

18°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

16°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°