Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Timişoara, renii lui Moş Crăciun chiar pot să zboare

Publicat in Adevarul, sâmbătă 21 decembrie 2013 ·

Zeci de copii l-au întâmpinat cu urale pe Moş Crăciun în centrul Timişoarei. Cel mai popular bătrânel din lume a ajuns în mijlocul lor însoţit de un ren şi de doi spiriduşi, călătorind într-un mod inedit: au coborât pe frânghie din balconul Operei.

De la începutul lunii decembrie, Moşul i-a anunţat pe copii că aşteaptă scrisorile lor într-o cutie special amenajată lângă bradul de 12 metri din centrul Timişoarei. Au fost invitaţi să-i scrie moşului copii care nu au împlinit 11 ani, iar sâmbătă, după ce le-a citit scrisorile, Moş Crăciun a venit în Piaţa Victoriei pentru a le aduce cadouri.

Sosirea Moşului a fost prefaţată de un spectacol care le-a făcut celor mici aşteptarea mai uşoară. Teatrul pentru copii şi tineret „Merlin” din Timişoara a pus în scenă spectacolul „Îl căutăm pe Moş Crăciun”, o reprezentaţie plină de culoare, muzică şi dans, care i-a încântat pe copiii prezenţi în centrul oraşului.

Sosirea lui Moş Crăciun a fost însoţită de uralele celor mici, vizitatorul mult-aşteptat „aterizând” în mijlocul lor după ce a coborât pe o cordelină de la balconul Operei. Moşul a traversat apoi platoul din faţa Operei, până la scenă, unde a dansat alături de membrii trupei „Merlin”, iar apoi a început să împartă cadouri celor mici. Foto Moş Crăciun a ajuns la Timişoara

După ce Moş Crăciun şi-a făcut treaba, şi părinţii prezenţi în Piaţa Victoriei au primit un cadou, evenimentul pentru copii fiind urmat de spectacolul „Bună vremea, oameni buni” - colinde şi obiceiuri prezentate de Ansamblul folcloric „Timişul” al Casei de Culturã a Municipiului Timişoara. De altfel, şi spectacolul pentru copii, incluzând venirea Moşului, a fost realizat cu ajutorul edililor.

În clipul de mai jos puteţi vedea sosirea moşului în Piaţa Victoriei din Timişoara:

Citeşte şi:

FOTO VIDEO Goana du

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 3 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Indemnizațiile membrilor Consiliului de Administrație de la TAROM au fost dublate

HotNews acum o ora
Acţionarii companiei aeriene de stat, printre care și Ministerul Transporturilor, au dat votat favorabil pentru dublarea îndemnizației primite de membrii Consiliului de Administrație TAROM, relatează publicația BoardingPass. Inițial remunerați cu 12

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 2 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 4 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 5 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum o ora
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

UPDATE - Minerii de la minele Vulcan şi Lupeni, evacuaţi, luni după amiază, din cauza unui incendiu izbucnit la termocentrala Paroşeni / Incendiul a fost lichidat - FOTO

News.ro acum o ora
Minerii aflaţi luni după amiază în minele Vulcan şi Lupeni au primit dispoziţii de autoevacuare, după ce un incendiu a izbucnit la termocentrala Paroşeni. Primele date arată că focul a cuprins un transformator, pompierii intervenind pentru stingerea

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 2 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Ministrul rus al transporturilor, demis luni dimineață de Putin, a fost găsit împuşcat în maşina sa

G4Media acum 17 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinuc

Vremea

București
acum

40°
lun.

22°/40°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°