Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că speră că pe podurile ce compun pasajul Mihai Bravu se va circula mai devreme de 21 decembrie 2014, conform surselor de presă.
Domnia sa a menţionat, cu prilejul verificării lucrărilor la pasajul suprateran Mihai Bravu, că pe unul dintre poduri se va putea circula din martie 2014.
"Şapte mii de frânari care au pus piciorul pe frână, te mai păcăleşte câte unul, că aici ştiţi foarte bine cu Romstrade cum s-a întâmplat şi au zis că îl fac, îl fac, îl fac şi am stat un an să aşteptăm să-l facă, după care am avut condiţiile legale de anulat contractul, a început din nou şi cel nefinanţat, că aşa mută domnii consilieri, unii dintre ei câteodată mută banii cum le stă mintea la cine ştie ce altceva", a răspuns Oprescu întrebat de jurnalişti ce a stat în calea realizării acestui obiectiv.
El a mai spus că în trei luni de lucrări s-au recuperat şase luni.
Contractul a fost atribuit la finele lunii august asocierii Astaldi Spa - Astalrom SA, ambele parte a grupului italian de construcţii. Contractul pentru executarea pasajului suprateran Mihai Bravu - Splaiul Unirii, încheiat iniţial cu firma Romstrade, a fost reziliat în decembrie 2012.
F.A. Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că speră că pe podurile ce compun pasajul Mihai Bravu se va circula mai devreme de 21 decembrie 2014, conform surselor de presă.
Domnia sa a menţionat, cu prilejul verificării lucrărilor la pasajul suprateran Mihai Bravu, că pe unul dintre poduri se va putea circula din martie 2014.
"Şapte mii de frânari care au pus piciorul pe frână, te mai păcăleşte câte unul, că aici ştiţi foarte bine cu Romstrade cum s-a întâmplat şi au zis că îl fac, îl fac, îl fac şi am stat un an să aşteptăm să-l facă, după care am avut condiţiile legale de anulat contractul, a început din nou şi cel nefinanţ