Accidentul auto suferit de Jerry Garcia în 1961, din care a scăpat ca prin minune, a fost momentul de inflexiune în viața viitorului lider al Grateful Dead, de când, conform spuselor sale, a decis că trebuie să devină chitarist, deci nu va trăi din desen și pictură, domenii în care avea de asemenea înclinații artistice. Încet-încet se vor pune bazele viitoarei trupe, rând pe rând, cei cu care Jerry va colabora sau va cânta se vor găsi în diferite formule, cel mai adesea, trupe de concert anterioare Dead-ului. Astfel, va cânta cu Robert Hunter și cu David Nelson, primul, viitor textier al mai multor piese Dead, cel de-al doilea participând la mai multe realizări discografice ale grupului.
În 1962, Jerry îl va întâlni pe viitorul chitarist bas al trupei, Phil Lesh; peste ani, Lesh va spune că, la prima impresie, Jerry era leit compozitorului Claude Debussy, păr negru și cârlionțat, purtând cioc și cu ochi „impresioniști”. Lesh, cu studii muzicale de vioară, ulterior de trompetă, pasionat de muzică clasică de avangardă și de free jazz, îi va propune, într-o primă fază, lui Jerry să înregistreze împreună, pe magnetofonul lui Lesh, câteva melodii care să fie transmise la una din stațiile radio din San Francisco. Proiectul se va materializa într-o emisiune de 90 de minute, „O seară cu Jerry Garcia”, după care Lesh va fi invitat în formula de debut Grateful Dead și doar din momentul înființării va începe să cânte la chitară bas. Între 1962 şi 1964, Jerry va cânta în diferite formații din zona golfului SF, va da și lecții de chitară acustică și de banjo, genurile abordate fiind bluegrass, old-time și folk, prilej să-l întâlnească pe Ron „Pigpen” McKernan, mare iubitor de rhythm and blues, ce va cânta la orgă și muzicuță în viitorul Dead.
De prin 1964, Garcia începe să consume „psihedelicul” LSD, drog uzual tinerilor boemi, mă rog, celor ce aveau probleme cu so
