Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arafat: Deblocarea posturilor din sănătate pe 2014 se va face după evaluarea din primul trimestru

Publicat in Gandul, sâmbătă 21 decembrie 2013 · ·

Raed Arafat a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, într-o conferinţă de presă, că în 2014 trebuie să fie făcută o nouă evaluare a "nevoilor de medici şi asistenţi în sistemul de sănătate", prin care să se stabilească de ce posturi este nevoie, astfel încât acestea să fie asigurate şi supuse aprobării guvernului.

"Anul viitor trebuie făcută o reevaluare a nevoilor (de medici şi asistenţi - n.r.), pentru că asta depinde şi de câţi rezidenţi termină şi câţi pleacă din sistem, respectiv pe două căi: unii prin pensionare şi alţii care părăsesc sistemul", a spus Arafat.

Potrivit acestuia, şi anul viitor va rămâne regula în sistemul de sănătate, conform căreia la un angajat plecat, automat o altă persoană va putea ocupa acel post rămas vacant.

"Vom rămâne pe regulile acestui an, e unu la unu. Deja, nu mai avem problema pe care am avut-o acum câţiva ani, de unu la şapte, trebuiau să plece şapte ca să angajăm unul. În sectorul sanitar avem unu la unu, respectiv pentru cine pleacă se angajează imediat altcineva în locul lui", a explicat Arafat.

Întrebat câte posturi vor fi deblocate în sănătate anul viitor, Raed Arafat a răspuns că numărul exact va fi stabilit în urma unei evaluări care va avea loc la începutul anului 2014.

"Evaluarea posturilor suplimentare necesare se face periodic. Acum, la evaluarea care s-a făcut, s-au cerut 1.200 de posturi, s-au aprobat 1.200 de posturi. Urmează ca la anul, în primul trimestru, să se facă o nouă evaluarea a nevoilor şi să vedem de ce posturi este nevoie, astfel încât să fie asigurate şi supuse aprobării guvernului. Nu pot să vă spun acum că vom cere la anul 1.000 sau 2.000 sau 3.000 de posturi. Vom cere în funcţie de datele pe care le primim în primul trimestru, după ce vedem care este nevoia şi care este mişcarea personalului", a mai spus Raed Arafat.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Ra

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 10 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 6 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 4 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 7 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 6 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 6 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 10 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 9 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 8 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°