Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu, după Consiliul European: Se schimbă industria militară

Publicat in Puterea, sâmbătă 21 decembrie 2013 ·

Președintele Traian Băsescu a povestit , la întoarcerea de la reuniunea Consiliului European, temele luate în discuție acolo, prima dintre ele și cea mai importantă fiind politica de securitate și apărare comună. Șeful statului a precizat că s-a decis ca NATO să fie principalul partener al UE în privinţa securităţii şi apărării. De altfel, la nceputul întrunirii a fost prezent și secretarul general NATO, care a evocat necesităţile NATO.

Președintele Băsescu spune că a propus ca Marea Neagră să fie inclusă în strategia securității maritime, iar în opinia sa, pentru România este că s-a adus în discuție această securitate maritimă, în cadrul securității la nivel european.

Angajarea hackerilor

La capitolul securității cibernetice, Băsescu a propus Consilului ca proaspătul Oficiu pentru combaterea criminalităţii informatice înființat la București să devină o agenție a Uniunii Europene. Înființarea acestui organism a fost semnată pe 15 noiembrie.

Președintele Băsescu speră că astfel, ”poate reuşim să trecem performanţii noştri hackeri de pe partea aceea pe partea bună a baricadei, oferindu-le locuri de muncă aici".

Șeful statului a oferit și câteva date statistice, printre care pagubele cibernetice, pentru anul 2012, la nivelul Uniunii Europene, care se

ridică la aproximativ 290 de miliarde de euro, numărul de 148.000 de calculatoare atacate şi scoase zilnic din funcţiune prin atacuri cibernetice și cei 150.000 de viruși prezenți în rețelele cibernetice ale statelor UE.

Se schimbă industria de apărare

Dintre prioritățile de apărare ale UE pentru 2014-2015, președintele a pomenit dotarea cu avioane fără pilot și avioane de luptă, în privința celor din urmă fiind foarte interesată și România, care vrea să se doteze cu avioane americane F-16.

S-a vorbit și despre industria de apărare și dotarea armatelor, mai precis des

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Guvernul lui Ilie Bolojan depune jurământul astăzi la Palatul Cotroceni

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 23 iunie 2025, la ora 20.00, la Palatul Cotroceni are loc ceremonia de depunere a jurământului a noului guvern condus de premierul Ilie Bolojan. Președintele Nicușor Dan a semnat decretul pentru numirea Guvernului Bolojan, a anunțat Administ

Sorin Grindeanu, propus de PSD pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților

Ziua Constanta acum 7 ore
Grupul parlamentar al PSD de la Camera Deputaților l-a propus, luni, pentru funcția de președinte al forului pe Sorin Grindeanu. Grupul parlamentar al PSD de la Camera Deputaților l-a propus, luni, pentru funcția de președinte al forului pe Sorin Gr

VIDEO AUR nu participă la votul de învestire. George Simion a recitat din Eminescu și a criticat coaliția: „Nu cred că o să apucați anul”

HotNews acum 9 ore
Liderul AUR, George Simion, a anunțat, luni, în discursul din ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, că parlamentarii partidului său nu vor lua parte „la această mascaradă” și vor părăsi sala înaintea votului pentru învestirea Guvernului

Controale la Eforie Nord. Horia Constantinescu: „Dughenizarea excesivă a transformat faleza într-un loc desprins parcă din Pakistan sau India”

Gandul acum 4 ore
Au fost efectuate o serie de controale la Eforie Nord, fiind coordonate de Horia Constantinescu, șeful CJPC. În urma acțiunii de control din zona falezei, au fost aplicate amenzi de 60.000 de lei. Șeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consu

Video Stare de urgenţă pe insula Chios din Grecia în urma incendiilor care fac ravagii

Adevarul acum 3 ore
Grecia a declarat luni stare de urgenţă pe insula Chios, unde sute de pompieri luptă pentru a stinge incendiile care fac ravagii pentru a doua zi consecutiv, în condiţiile în care vântul a intensificat focul, provocând întreruperi de curent şi evacu

Prima reacție a lui Vasile Șiman, după ce Dinamo a ieșit din insolvență: „Voi continua pe toate căile legale”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
23 iunie este o zi care rămâne în istoria celor de la Dinamo! Clubul din șoseaua „Ștefan cel Mare” prin intermediul unui comunicat oficial, așa că bucureștenii pot evolua din sezonul 2026-2027 din nou în cupele europene. Vasile Șiman, fostul patron

Cseke Attila, reforme în administrația locală: desfiinţarea funcţiei de viceprimar cu o condiție și „reașezarea” sistemului de sporuri

HotNews acum 12 ore
Ministrul propus la Dezvoltare, Cseke Attila, a declarat luni, după audierile din comisii, că membrii Coaliței vor propune desfinţarea funcţiei de viceprimar la unităţile administrativ-teritoriale sub 1.500 de locuitori, iar la sporul pentru fonduri

Criza din Orientul Mijlociu. Mai multe țări și-au închis spațiul aerian

Mediafax acum 5 ore
Criza din Orientul Mijlociu ia amploare. Mai multe țări și-au închis spațiul aerian imediat după atacul iranian asupra bazei americane din Qatar. În paralel, oficialii americani anunță că nu sunt victime în urma atacului de luni. Oficialii americani

Marius Tucă Show începe marți, 24 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Emisiunile zilei marţi, 24 iunie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Vremea

București
acum

23°
mar.

19°/35°
mie.

21°/34°
joi

23°/36°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/30°
mie.

16°/33°
joi

18°/27°
vin.

16°/32°
Constanta
acum

16°
mar.

16°/31°
mie.

22°/29°
joi

22°/29°
vin.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

16°/31°
mie.

18°/32°
joi

20°/30°
vin.

18°/27°
Timisoara
acum

15°
mar.

14°/33°
mie.

20°/38°
joi

22°/39°
vin.

19°/34°