Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pronunţarea în dosarul Transgaz Mediaş, amânată până la sfîrşitul anului. Dinel Staicu este acuzat de fraudarea companiei cu peste 11  milioane de euro

Publicat in Adevarul, sâmbătă 21 decembrie 2013 ·

Fostul preşedinte al Societăţii de Investiţii Financiare Oltenia, Dinel Staicu, a fost trimis în anul 2007 în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), într-un dosar privind fraudarea patrimoniului SC Transgaz SA Mediaş cu peste 11 milioane de euro.

Dinel Staicu este acuzat de fraudarea companiei Transgaz SA Mediaş cu 11,3 milioane de euro. Dosarul se află pe rol la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, iar magistraţii au amânat pronunţarea pentru data de 30 decembrie.

În acest dosar au mai fost trimişi în judecată Aurel Gabriel Coconea - fost director general al SNTGN Transgaz SA Mediaş, Cornel Teodor Volintiru - fost director general al SC Sironex SA Craiova, Carmen Ioana Popescu şi Vlad Rebega - foşti directori general, respectiv, economic al SC BDJ SA Craiova, Vasile Banciu - fost director general adjunct al SC Asigurarea Naţională Română SA, Adrian Georgel Bogza - fost administrator al SC Delta Telecom SA, precum şi Iulian şi Tudorică Siclitaru. Potrivit anchetatorilor, prejudiciul total cauzat SNTGN Transgaz SA Mediaş a fost aproximat la peste 260,8 miliarde de lei vechi, respectiv 11,3 milioane de euro.

Arestat pentru mituirea unei judecătoare

Dinel Staicu este urmărit penal, pentru dare de mită, în dosarul judecătoarei Veronica Cîrstoiu de Curtea de Apel Bucureşti. A fost arestat preventiv pe data de 14 august. În acelaşi dosar, judecătorii au decis şi arestarea Ioanei Carmen Popescu, acuzată că i-ar fi dat mită judecătoarei Veronica Cîrstoiu.

Anchetatorii susţin că, „în perioada august 2011 - februarie 2012, Dinel Staicu, atât în mod direct, cât şi cu ajutorul fratelui său şi al învinuitei Popescu Carmen Ioana, a promis suma de 1.500.000 euro, iar ulterior, prin medierea persoanelor anterior menţionate, precum şi a învinuiţilor Dinişoară Costinel şi Butaru-Nistor Ionuţ-Cătălin, a dat 1.200.00

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 8 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum o ora
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum 50 minute
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 38 minute
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 12 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum 31 minute
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 23 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°