NATO şi Afganistan au început sâmbătă negocieri în privinţa statutului forţelor care vor rămâne în ţară după 2014, însă acestea nu se vor putea finaliza înaintea semnării unui acord bilateral de securitate între Kabul şi Washington, citează Agerpres după un comunicat de presă al Alianţei Nord-Atlantice.
„Conform înţelegerii dintre NATO şi guvernul afgan, au început negocieri pe tema Convenţiei în privinţa statutului forţelor (Sofa) NATO“, a declarat într-un comunicat secretarul general al Alianţei, Anders Fogh-Rasmussen.
„Salut începerea acestor convorbiri astăzi, în cadrul unei întâlniri a înaltului reprezentant civil al NATO, ambasadorul Maurits Jochems, cu consilierul afgan pentru securitate naţională, Rangin Dadfar Spanta“, a adăugat Rasmussen.
„Ţin să subliniez că Sofa NATO nu va fi nici aprobată, nici semnată înaintea semnării acordului de securitate bilateral între guvernul afgan şi Statele Unite“, a mai spus secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.
Un acord asupra statutului forţelor „este un element fundamental al cadrului juridic necesar desfăşurării misiunii Resolute Support a NATO după 2014, care va forma, instrui şi susţine forţele de securitate naţionale afgane, conform înţelegerii cu guvernul afgan, încheiate la summitul de la Chicago din 2012“, a apreciat Rasmussen.
NATO speră să ia o decizie în februarie 2014 în privinţa acestei misiuni, ale cărei efective sunt evaluate în prezent între 8.000 şi 12.000 de persoane. Cu ţări partenere, printre care Japonia, NATO intenţionează să finanţeze parţial forţele afgane, ale căror necesităţi sunt apreciate la 4,1 miliarde de dolari pe an.
Acordul bilateral de securitate între Kabul şi Washington stabileşte în ce fel vor fi prezente forţele militare americane în Afganistan după ce vor pleca cei 75.000 de militari ai NATO, la sfârşitul anului 2014.