Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Titus Munteanu, un adio discret. Realizatorul TV a fost înmormântat la Cimitirul Bellu doar în prezenţa familiei şi a apropiaţilor

Publicat in Adevarul, sâmbătă 21 decembrie 2013 · ·

Discreţia a fost cuvântul de ordine la înmormântarea realizatorului TV Titus Munteanu. Ultimul „spectacol“ al celui care a fost părintele „Şcolii Vedetelor“ a fost aidoma carierei sale profesionale: fără reflectoare, dar plină de tact.

Spre deosebire de celebrităţi, actori sau cântăreţi, unde audienţa este completată şi de foarte mulţi curioşi, oamenii obişnuiţi nu s-au îngrămădit să vină la biserică sau la cimitir pentru înmormântarea lui Titus Munteanu. Familia a dorit ca evenimentul să nu facă obiectul unui subiect de presă tabloidă, astfel că înmormântarea a avut loc într-un cadru restrâns, în prezenţa a cel mult 70 de persoane.

Călin Geambaşu, fost elev al „Şcolii Vedetelor“, a mărturist în ziua morţii lui Titus Munteanu că aceasta a încetat din viaţă împăcat şi împlinit. „„Multor oameni le-aş dori să sfârşească aşa cum a făcut-o Titus Munteanu, atât de împlinit, realizat, împăcat, având un copil minunat, în persoana lui Radu Munteanu, regizorul absolut genial cu atâtea premii, şi cu nepoţii alături. A murit exact aşa cum a meritat. Eu mi-aş dori să mor cum a murit Titus Munteanu. Cu nepoţii alături şi profesând până la 70 de ani“, a zis el.

FOTO Mădălina Mihalache/Adevărul

Slujba lui Titus Munteanu s-a desfăşurat la Biserica Sfântul Elefterie Vechi, din Capitală. Intrarea bisericii era flancată de multe coroane, ultimul semn de apreciere din partea cunoscuţilor. Dintre toate s-a făcut remarcată o coroană mare din crengi de brad şi cu două panglici tricolore venită din partea Preşedintelui României, Traian Băsescu, cu mesajul „Sincere condoleanţe“. Pe lângă aceasta, coroane din partea lui Dan Negru, Mirabela Dauer sau din partea Televiziunii Române completau omagiul floral.

Dan Negru, Sanda Ladoşi şi Geanina Corondan, la slujba de înmormântare

La ora 11.00, preotul paroh Valerie Ulican a început slujba d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 5 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 9 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 5 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 3 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 4 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 13 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 5 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 6 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Vremea

București
acum

22°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

17°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°