Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a solicitat 300.000 de lei de la Consiliul Judeţean Timiş, pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Dacă răspunsul instituţiei a fost un fel de „să vedem, să ne socotim”, reacţia opiniei publice a fost una de consternare.
Nu vorbim doar de asociaţiile ateiste, care militează intens împotriva finanţării publice a activităţilor religioase. E clar că, în ciuda unor argumente pe alocuri valide, ţinta lor nu este (doar) separarea bisericii de stat, ci eliminarea religiei din peisajul public. Dincolo de lupta ateilor - care ar fi scurtat, probabil, articolul de faţă la un simplu „NU” -, întrebarea din titlu ar merita un răspuns mai nuanţat.
300.000 de lei (aproape 70.000 de euro) nu e o sumă enormă, dar vorbim totuşi de bani publici. Cheltuirea unor fonduri publice trebuie să ţină cont de necesităţi, urgenţe, eficienţă şi scop. Iar când vorbim despre instituţii locale/regionale, criteriile trebuie adaptate la nivelul la care acestea funţionează. Conform principiului subsidiarităţii, întreţinerea bisericilor din judeţul Timiş, spre exemplu, ar fi mai importantă decât construirea unei catedrale în Bucureşti. Catedrala poate fi importantă şi pentru timişeni, însă, fiind un obiectiv naţional, mecanismele de finanţare ar trebui să fie altele.
Există, într-adevăr, şcoli şi spitale care ar putea sau ar trebui să primească mai mulţi bani (dacă e să readucem în discuţie argumentele valabile ale propagandei ateiste). Totuşi, am putea păstra discuţia la nivelul problemelor imobiliare ale Bisericii Ortodoxe Române. Numeroase biserici de lemn din zona Făgetului, majoritatea constuite în secolul al XVIII-lea, au nevoie de lucrări de reparaţii şi întreţinere (Dubeşti, Povergina, Nemeşeşti, Margina, Băteşti, Jupâneşti, Zolt, Româneşti, Curtea, Homojdia, Coşeviţa, Groşi, Bulza, Pietroasa, Crivina de Sus şi Poieni).
