După ce Doamna cu Coasa i-a făcut până acum cu ochiul de vreo câteva ori, revoluţionarului Doru Mărieş nu-i mai e frică de nimic. Cu atât mai puţin se teme să vorbească despre lucrurile la care a fost martor, cu sau fără voie, în zilele fierbinţi din decembrie ’89. Cum vede România astăzi, la 24 de ani de când a ieşit în stradă să trăiască liber sau să moară, vă spune el singur, în rândurile ce urmează.
Reporter: Priviţi ce se întâmplă în jur şi răspundeţi-mi sincer: a meritat să faceţi Revoluţia?
Doru Mărieș: Categoric, da! Fie şi din simplul motiv că România anului 2013 are o cu totul altă faţă, comparativ cu România din 1989. Şi, chiar dacă unii consideră că mentalitatea n-a evoluat în ultimul sfert de veac, eu susţin că totuşi contactul cu lumea civilizată a avut un efect considerabil asupra mentalităţii românilor, mai ales asupra celor născuţi după 1989.
Ce i-a lipsit Revoluţiei ca să reuşească?
Dar Revoluţia a reuşit! Cine poate nega că pe 22 decembrie 1989, la ora 12:08, acel milion de oameni din Bucureşti care a ieşit în stradă, precum şi sutele de mii de români din alte oraşe mari ale ţării, deci toţi aceşti oameni au reuşit să-l alunge pe Ceauşescu, să ocupe sediul puterii lui – Comitetul Central, sediile Partidului din teritoriu, sediile celor două mijloace de manipulare în masă – TVR şi Radioul? De la ora 12:08 la ora 18:30 a fost o „revoluţie de catifea“, răstimp în care în întreaga ţară nu s-a format nicio structură de partid. Până aici a fost revoluţia curată şi deci din acest punct de vedere pot spune că Revoluţia noastră a învins. Ce s-a întâmplat apoi, din seara zilei de 22 decembrie, diversiunea creată de gruparea kaghebistă Iliescu-Măgureanu-Brucan-Militaru a fost în mod clar o lovitură dată Revoluţiei.
Ştiu că aţi fost la un pas să-l împuşcaţi pe Ceauşescu. Cum de l-aţi ratat?
Dacă Mănescu şi Bobu nu erau nişte laşi