Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REVELION 2013. Cabanele de vânătoare din Harghita, între care una a lui Ceauşescu, rezervate de sărbători

Publicat in Gandul, sâmbătă 21 decembrie 2013 ·

Cabanele de vânătoare din Harghita, aşezate pe crestele munţilor, sunt o atracţie deosebită pentru turiştii din ţară şi din străinătate, iubitori de sporturi de iarnă şi de peisaje impresionante, ele fiind rezervate în totalitate încă de la începutul lunii octombrie.

În Harghita, turiştii au la dispoziţie nouă cabane de vânătoare, situate în mijlocul unor păduri seculare de brazi şi de foioase, din zonele înalte ale judeţului. Apreciate pentru amplasarea în mijlocul naturii, în zone foarte liniştite, şi pentru frumuseţea peisajului care le înconjoară, ele oferă găzduire pe tot parcursul anului, turiştilor din ţară şi din străinătate.

Unii le caută din curiozitate, după ce au aflat că au fost locuite vremelnic de anumite personalităţi, dar cei mai mulţi sunt turişti străini, veniţi la partidele de vânătoare organizate de Direcţia Silvică.

În perioada sărbătorilor de iarnă, interesul pentru cabanele de vânătoare este deosebit de ridicat. Cea mai cunoscută este cabana Ivo, situată în apropierea localităţii Zetea şi construită în anii '70 special pentru familia Ceauşescu, fiind frecventată de dictator în special toamna, în sezonul boncănitului la cerbi.

"Rezervarea cabanei Ivo se face cu luni înainte de sărbători. Oamenii sunt curioşi să vadă cum a trăit Ceauşescu şi aici s-a păstrat totul intact, patul, mobilierul, chiar şi covoarele care sunt pe jos. De obicei, dormea o noapte, în timpul sezonului de boncănit la cerbi, şi întotdeauna era însoţit de câţiva aghiotanţi", povesteşte şeful Ocolului Silvic Homorod, Ioan Bănucu.

De altfel, povestea este spusă în detaliu, tuturor celor interesaţi, de cabanier şi de soţia lui, dornici să le facă pe plac turiştilor.

Dictatorului îi plăcea să vâneze, dar nu mânca niciodată carnea animalelor sau păsărilor sălbatice, ci doar preparate uşoare, din legume, pregătite de bucătarii pesoanali, ca

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum o ora
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum o ora
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 3 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

NBC News: Cum impulsionează Elon Musk politica de extremă-dreapta din întreaga lume / Influenţa globală a miliardarului / Pe listă se află şi România

News.ro acum o ora
Miliardarul Elon Musk a încurajat mişcările politice, politicile şi administraţiile de dreapta în cel puţin 18 ţări, în cadrul unei campanii globale de reducere a imigraţiei şi de limitare a reglementării afacerilor, potrivit unei analize a activită

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum o ora
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 4 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

Vremea

București
acum

-4°
dum.

-4°/-0°
lun.

-3°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
Iasi
acum

-5°
dum.

-5°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-2°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°