Zilele trecute, conducerea clubului Dinamo promitea întăriri pentru linia de atac a echipei din Ştefan cel Mare, dorindu-se aducerea a doi jucători: un vârf promiţător şi un atacant cu experienţă. Dacă în ceea ce priveşte a doua opţiune, numele luat în calcul este cel al polonezului Kamil Bilinski, aşa cum ProSport a anunţat deja, variantele de tânăr atacant au fost mult mai numeroase. Pe lista scouterilor se află Mihai Roman, însă preţul cerut de Săgeata Năvodari este considerat mult prea mare şi în aceste condiţii "cânii" s-au reorientat.
Astfel, Dinamo s-a oprit în cele din urmă tot asupra unui internaţional de tineret din Liga 1. Sursele ProSport au confirmat că Flavius Stoican îl va avea ca elev pe Gelu Velici de la Ceahlăul Piatra Neamţ, fotbalist care a crescut în curtea celor de la Poli Timişoara. Jucătorul se află de o săptămână la Bucureşti, unde a fost cazat la hotelul Rin şi a fost acontat de Dinamo din postura de liber de contract.
Dinamo aduce toţi puştii Timişoarei. Rotariu, Filip, Dobrosavlevici, Vaştag, Buia, Velici
Velici are 1,85 metri şi este născut la Timişoara pe 22 aprilie 1992, iar la Ceahlăul a ajuns în vara anului trecut. La primul sezon în Liga I, a evoluat în 15 meciuri şi a marcat de două ori, în timp ce în Cupă a reuşit două goluri în trei meciuri. Deşi are două selecţii la naţionala de tineret, în ediţia 2013-2014 a Ligii I a bifat doar 12 minute în meciul din etapa a VII-a cu FC Braşov şi a mai prins alte două partide ca rezervă nefolosită, cu Pandurii (etapa a IV-a) şi Astra (etapa a VIII-a). Trimis la satelit, în Liga a III-a, Velici a marcat de două ori pentru Ceahlăul II.
Conform Sport9.ro, Velici a făcut parte din generaţia de excepţie a Politehnicii dublă campioană la juniori, B (anul 2009), respectiv A (2011). De altfel la ultimul campionat câştigat de bănăţeni la acest nivel atacantul a făcut senz