Cu 122 de ani în urmă, un prof’ de sport suspenda nişte paneraşe la trei metri de podea. Împărţea trupa nouă la nouă, făcea 13 reguli şi pritocea baschetul!
Tremura! Da, el, David Both, om de Top 300, cu meseria de “şmecher” trecută pe cartea de muncă, el, cel care numai la micul dejun halea doi-trei industriaşi cruzi, dintr-ăia făcuţi la apelul bocancilor, cel care nu iscălea decît contracte ce posedau minimum şase de zero în coadă, da, el, simţea un joc în mîini! Trimisese ţucălarul cu papion la licitaţie şi îi grăise doar aşa: “Neostenitule, nu te returnezi fără cele două ţidule îndărăt. Dacă se ajunge la un infinit de dolari, salţi cartonaşul. Se trece la două infinituri, o iei!”.
Acum ochii îi sclipeau. 4.338.500 de dolari îl costaseră hîrtiile. Galbene precum gutuia, vechi, trase la maşina de scris, cu adăugiri de mînă. Nişte rînduri numerotate de la 1 la 13. Printre ele, “vedea” povestea.
Scoţian canadian de America
Erau pritocite de James Naismith, pe la 1891. Un tip nici prea înalt, nici prea pitic, nici grăsan, nici costeliv. 30 de primăveri. Cel mai tare amalgam posibil. Neam de scoţian, ajuns în Canada, prof’ de educaţie fizică la YMCA, Springfield, SUA. Atlet, uns cu alifii de lider, jucător de rugby, gimnast cu diplomă de filosofie, specialist în ebraică, teolog, abolvent de Colegiu Presbiterian, fundaş central în trupa de fotbal.
În New England iernile erau nasoale, hibernai, precum ursul, şi cinci luni. Elevii se plictiseau în sala de sport. Spaliere, tumbe, sărituri. Atît. Mîhneală totală! Doctorul Luther Gulick, şeful catedrei de sport, îl chemase în birou. “Născoceşte ceva nou, un joc, ceva! Să nu ocupe mult spaţiu, să-i menţinem în formă pe copii şi cînd e zăpadă, toţi jucătorii să aibă acelaşi şanse şi fără durităţi!”. Ceruse 14 zile pentru a zămisli ceva. Era 12 decembrie.
Trăsese ochelarii - da, la 30 de a
