Trecutul drepturilor civile ale femeilor spaniole a fost marcat de constante interdicţii, care păreau a fi luat sfârşit în 1975, odată cu încheierea episodului întunecat din istoria ţării. Însă vineri, guvernul conservator de la Madrid a trimis Spania înapoi cu 40 de ani: femeilor li s-a luat un dreptul fundamental de a hotărî asupra propriului trup. Avorturile au fost interzise.

Împletite cu o lungă istorie de reguli stricte ale catolicimului şi o agendă fascistă brutală, anii regimului Franco au încadrat femeile spaniole în trei categorii prestabilite: mame, domnişoare sau prostituate.

Din 1939, dictatorul iubitor al femeii-mamă şi soţie fidelă a impus interdicţii întreruperilor de sarcină. Dar femeile din Spania au preferat să nu îşi asume rolul de victime pasive. Chiar şi în dictatură, avorturile ilegale erau o practică întâlnită, ajungând până la 300.000 pe an, potrivit unui raport guvernamental din 1974.

În timpul războiului civil (1936-1939), gruparea Femeile Libere, formată din aproximativ 30.000 membri, a condus acţiunile de alfabetizare, instruire, precum şi programe de educaţie sexuală pentru femei, susţinând că lupta femeilor este sinonimă cu lupta naţională împotriva fascismului. Cu toate acestea, târziu, până în 1987, când deja statul spaniol se afla în UE, moştenirea umilitoare a lui Franco încă prima: femeile agresate sexual trebuiau să demonstreze în faţa autorităţilor că au încercat să se opună atacatorului, pentru ca acuzaţiile lor de viol să fie luate în serios.

Avortul a fost legalizat abia în 1985, sub guvernarea socialiştilor conduşi de premierul Felippe Gonzalez. Articolul 9/1985 condiţiona însă întreruperea de sarcină de starea mentală sau fizică precară a mamei (constatată de cel puţin doi medici), a fetusului sau în cazurile de viol şi incest, până în a 12a săptămână de sarcină. Pentru femeile spaniole această măsură