S-a întâmplat să merg, în ultima vreme, în perioada sărbătorilor de Crăciun, în Occidentul dezvoltat. Am remarcat că, în ciuda sărăciei noastre materiale, ne-am aliniat rapid la consumismul, la superficialitatea trăirii sărbătorilor în lumea celor avuţi. Kitschul este produsul şi atitudinea dominante în spaţiul public.

Invadând, de acolo, căminele fiecăruia, în serii nesfârşite de banalităţi dulci, de străluciri goale, de imagini atârnate fără sens în câmpuri de ne-simţire. Sclipici cu lipici, plastic, sticlă şi mastic, păpuşele şi surcele, moşi crăciuni şi crăciuniţe, spiriduşi şi îngeraşi, beculeţe, leaduri, fleacuri ne umplu spaţiul cotidian. Totul scăldat în muzică edulcoratădifuzată până la saturaţie. Nimic sufletesc, nimic duhovnicesc. Nimic să te întoarcă la tine însuţi. Nici vorbă de tainicul Moş Crăciun venit din negura vremurilor pentru a-i susţine pe creştini în calea adevărului, frumuseţii şi bunătăţii umane. S-a transformat şi el ca tot ceea ce strămoşii noştri au sfinţit prin credinţă şi muncă, în gogoaşa umflată, înfuriată, a bietei noastre societăţi devenite de consum, dar fără resurse destule pentru a o face. Astfel spus, nu avem posibilităţi să-i ajutăm pe cei necăjiţi, pe bătrânii uitaţi, pe copii părăsiţi, dar suntem ispitiţi să ascundem tablourile sumbre ale vieţii cu imagini subţiri şi false, cu iluzii de fericire sau fericiri iluzorii. Ne scăldăm în fastul searbăd de care nu ne mai putem lipsi, purtând în suflete tristeţi ascunse. Unde este sensul adevărat al drumului nostru prin comunitate? Ce legătură au bâlciurile, năvala de artefacteinutile, cu naşterea Mântuitorului?

Viaţa a început să depindă prea mult de aparenţe, de mulţimea banilor necesari pentru a cumpăra iluzia fericii, pentru a cumpăra drogul amânării tristeţii, pansamentul ascunderii rănilor sufleteşti. Cam pe aici am ajuns cu trăirea sărbătorilor creştine. Dacă ai