A fost sau nu revoluţie în 1989? Din păcate, până acum, răspunsurile, şi de o parte şi de cealaltă, sunt alterate de perspectiva mincinoasă impusă de stânga în definiţia revoluţiei. De aceea, situaţia de un comic desăvârşit, face ca mincinoşii să spună în acest caz adevărul – adică Iliescu şi ai lui – iar opozanţii lor să se înşele
Pentru a readuce lucrurile în făgaşul lor firesc, să facem o scurtă analiză a ansamblului de fenomene, acţiuni şi evenimente care se împletesc sub numele, atât de drag stângii, de revoluţie, în propaganda ei, o pleaşcă de fericire căzută pe capul popoarelor cărora le-au fost destinate şi, prin acestea, întregii lumi.
Un prim pas ar fi acela de a merge la dicţionare (chiar dacă ştim că ele sunt alterate în mare parte de viziunea revoluţionară pornită din enciclopedism şi schimbând agresiv lumea în acest moment prin (aproape) dictatura marxismului cultural). Cu atât mai mult devine interesant că, definind revoluţia, dicţionarele vorbesc despre o schimbare bruscă de sistem – economic, social, politic – însoţită cel mai des de violenţă. Mai rar întâlnim că este spontană şi niciodată că este lipsită de organizare. Pornind de la aceste definiţii şi analizând noi înşine revoluţiile de până acum, începând cu Revoluţia Americană (Războiul Civil), putem fixa împreună în pagină caracteristicile generale ale unei asemenea mişcări politice pentru a da un verdict în cazul: în România anului 1989 am avut revoluţie, lovitură de stat sau evenimente?
Revoltele spontane, răscoalele, evenimentele se datorează întotdeauna unor conflicte care apar pe divergenţe punctuale extrem de concrete între răsculaţi şi adversarii lor, de obicei între cei, la un moment dat, prea oprimaţi dintr-un motiv sau altul, şi asupritorii acestora. Spre deosebire de revolte, revoluţiile se construiesc în jurul unor ideologii din care îşi trag seva ideilor şi a
