-AA+A
Un sfert de secol de artă plastică la Bistrița La galeria „Arcade-24” a fost deschis vineri, cu începere de la ora 16.00, salonul de iarnă al Uniunii Artiștilor Plastici din Bistrița, minuțios pregătit deoarece se împlinesc 25 de ani de când a fost inaugurată galeria care a devenit o instituție culturală a municipiului și a României, printr-un program expozițional de nivel național, după cum o spune de multă vreme, artizanul nobilului demers al ultimilor ani, președintele grupării UAP, criticul de artă Oliv Mircea. Celebrarea dublului eveniment s-a făcut cu participarea președintelui Consiliului Județean Emil Radu Moldovan, a vicepreședinților CJ Alexandru Pugna și Dorin Popescu, a invitaților de onoare Radu Boroianu, ministru secretar de stat la Ministerul Culturii, și Petre Lucaci, președintele Uniunii Artiștilor Plastici din România. În alocuțiunea sa, președintele CJ a spus că este o bucurie și o onoare să participe la evenimentul Uniunii Artiștilor Plastici Bistrița care prin activitatea ei dă vizibilitate națională orașului în care trăim.
Neîndoielnic, sărbătoarea a avut această anvergură datorită deschiderii președintelui CJ, a înțelegerii veritabile și a interesului real pentru fenomenul cultural din județ. În continuare, Gavril Țărmure, managerul Centrului Județean pentru Cultură, a subliniat criteriul valorii artistice cu care s-a operat fără rabat în UAP Bistrița, iar scriitorii clujeni Alexandru Vlad și Ion Mureșan, laureați cu premii ale Academiei Române pentru literatură, au rostit, la invitația lui Marcel Lupșe, coordonatorul ceremoniei, mărturia lor despre evoluția structurării grupării artiștilor plastici. Ministrul secretar de Stat Radu Boroianu a dovedit în discursul domniei sale că urmărește prin Mircea Oliv, după cum a spus-o, că știe activitatea filialei UAP Bistrița și o apreciază, registru în care s-au formu