Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara: Viţa de Vie îşi începe turneul naţional în oraşul nostru

Publicat in Press Alert, sâmbătă 21 decembrie 2013 ·

Viţa de Vie pune la cale un turneu naţional – cu startul în Timişoara – pentru a celebra alături de fani 15 ani de la apariţia pe piaţa muzicală din România a celui mai vândut album al trupei – Fenomental. Turneul, în care VdV va cânta integral toate piesele de pe album, şi nu numai, se va desfăşura în perioada ianuarie – mai 2014 şi va cuprinde peste 30 de oraşe, primul eveniment din această serie urmând să se desfăşoare în data de 17 ianuarie 2014 la clubul Daos. Albumul Fenomental este piatra de căpătâi a discografiei trupei şi totodată cel mai bine vândut album – în aproape un milion de exemplare – şi cel mai premiat. Discul a propulsat VdV în prima linie a trupelor româneşti, atât prin sound, cât si prin manieră stilistică abordată. Albumul a fost integral produs în Essen – Germania, la Basement Studio, iar înregistrările au durat doar 48 de ore, materialul fiind înregistrat în analog, pe bandă, fara niciun fel de editări ulterioare. A apărut pe piață pe suport casetă, după care a fost reeditat pe CD, incluzând în plus single-ul Vinolamine. Viţa de Vie înseamnă Adrian Despot – chitară & voce, Sorin „Pupe” Tănase – tobe, Cezar Popescu – chitară, Adrian Ciuplea – bass şi Mihai Ardelean – clape. În deschiderea concertului Viţa de Vie de la Timişoara va cânta trupa Pinholes din Iaşi.

Viţa de Vie pune la cale un turneu naţional – cu startul în Timişoara – pentru a celebra alături de fani 15 ani de la apariţia pe piaţa muzicală din România a celui mai vândut album al trupei – Fenomental. Turneul, în care VdV va cânta integral toate piesele de pe album, şi nu numai, se va desfăşura în perioada ianuarie – mai 2014 şi va cuprinde peste 30 de oraşe, primul eveniment din această serie urmând să se desfăşoare în data de 17 ianuarie 2014 la clubul Daos. Albumul Fenomental este piatra de căpătâi a discografiei trupei şi totodată cel mai bine vândut album – în

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump crede că noul partid al lui Musk e „ridicol” / „Sunt întristat să văd cum Elon Musk a luat-o complet razna”

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a calificat duminică drept „ridicolă” decizia lui Elon Musk de a înfiinţa şi finanţa un nou partid politic în SUA. „Partidele terţe nu au funcţionat niciodată, aşa

Israelul anunţă că a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen, a anunţat luni dimineaţa armata israeliană. Este primul atac israelian asupra Yemenului în aproape o lună, relatează

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ursula von der Leyen, sub lupă înainte de votul de încredere. O posibilă reglare de conturi în preajma moțiunii de cenzură inițiată de Gheorge Piperea

HotNews acum 25 minute
Cu trei zile înaintea unui vot de neîncredere fără pericol pentru Comisia Europeană, Ursula von der Leyen trebuie să răspundă luni seara la întrebările europarlamentarilor care critică gestionarea foarte centralizată şi lipsa de transparenţă a execu

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Costul vieții: care sunt cele mai ieftine și mai scumpe țări din Europa?

HotNews acum o ora
Prețurile variază foarte mult în Europa. Există chiar diferențe semnificative între țările vecine, cum ar fi Austria și Ungaria sau Germania și Polonia. Dar cum putem compara cel mai bine prețurile în Europa? Și care sunt cele mai scumpe și mai ieft

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 9 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 13 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Vremea

București
acum

25°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

22°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°