Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Catanzariti ar putea „migra” spre Sebiş

Publicat in Liga2, sâmbătă 21 decembrie 2013 ·

Dacă UTA se află în pragul falimentului, fostul preşedinte al „alb-roşiilor” se gândeşte să-şi satisfacă pasiunea pentru fotbal la o altă grupare arădeană. Şi, Giovanni Catanzariti simte că la Sebiş şi-ar putea atinge obiectivele pe care nu le-a îndeplinit în Calea Aurel Vlaicu, aşa că a bătut palma pentru o colaborare de viitor cu primarul localităţii de pe malul Crişului Alb.

„Domnul Giovanni e un om care a investit mulţi bani în fotbal, demonstrând că iubeşte acest sport. A acumulat şi experienţă managerială, aşa că nu putem decât să-l primim cu braţele deschise şla Sebiş. Este adevărat că, recent, am avut o discuţie faţă în faţă cu dânsul şi avem o înţelegere verbală pentru viitorul apropiat. A spus că, în limita posibilităţilor, ne va ajuta să ne îndeplinim obiectivul, promovarea în Liga a II-a. Să nu uităm că domnul Giovanni are o relaţie bună şi cu Ionuţ Popa, sunt prieteni, deci toate lucrurile sunt bune pentru clubul nostru”, ne-a mărturisit Gheorghe Feieş. În primă fază, Catanzariti ar putea direcţiona nişte fotbalişti la Sebiş, unul dintre aceştia putând fi chiar Abdoulaye Diarra, în cazul în care ivorianul nu va reveni la UTA.

Deocamdată, liderul seriei a V-a a Ligii a 3-a nu a parafat niciun transfer, însă conducerea şi în special Ionuţ Popa lucrează pe acest front. Deocamdată, atacantul Dobrescu pare să se depărteze de Sebiş şi asta pentru că fostul zălăuan are oferte din Liga a 2-a. Se pare că FC Olt îl va testa pe tânărul atacant la începutul anului viitor şu doar în cazul în care înţelegerea cu teamul lui Oprescu nu se va parafa, Dobrescu va fi dispus să coboare din nou în eşalonul trei.

În schimb, în curând se va bate în cuie programul de pregătire al iernii. Cantonamentul în Franţa a căzut definitive, însă sebişenii nu au abandonat ideea unei ieşiri peste hotare. „La Saint-Etienne nu mai mergem, căci riscăm să rămânem fără j

Articolul in Liga2 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 2 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 10 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A renunțat la cariera în Bioinginerie Medicală și s-a făcut pompier, pentru a salva vieți. Cine este Alexandra Carla Poliec

Gandul acum 3 ore
Alexandra Carla Poliec este o tânără de 23 de ani din Botoșani. Ea este absolventă de bioinginerie medicală, iar vineri a depus jurământul militar la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti, potrivit unui comu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°