În cadrul Târgului "Crăciun în Bistriţa-Năsăud", principalul punct de atracţie a fost procedeul laborios de tăiere a porcului după metode tradiţionale. Pârjolit cu paie şi învelit mai apoi cu un cearşaf, porcul a fost tranşat sub privirile a zeci de oameni, care mai de care mai pofticios la şoricii acestuia.
Puţin după ora 11.00, în curtea Complexului Muzeal Judeţean Bistriţa-Năsăud a fost adus porcul numai bun de pârlit. Organizatorii au evitat asomarea acestuia sub privirile participanţilor, dar restul procedeului a putut fi văzut de oricine dorea.
Porcul a fost acoperit cu paie şi mai bine de o jumătate de oră a fost pârjolit, pe o parte şi pe alta de doi bărbaţi din Prundu Bârgăului. "Bunicul meu m-a învăţat tainele acestei tradiţii. Acasă ne trezim pe la 5-5.30, se înjunghie porcul cu un cuţit, se pârleşte cu paie, pentru că şoricii sunt mai dulci, mai fragezi.
Apoi se pune sare peste, ca să se înmoaie, cam cinci minute pe o parte, cinci pe alta, apoi la spălat se dă iarăşi bine cu sare, se pune cearşaf pe el, cam zece minute. Tradiţional, ieri trebuia tăiat porcul, de Ignat, dar am ales să-l tăiem azi, aici la Târgul de Crăciun", spune Gabriel Dan.
Acesta mai spune că porcul bine pârlit trebuie să stea sub paie cel puţin o jumătate de oră, maxim 45 de minute. După ce a fost tranşat, cei prezenţi la târgul de Crăciun au putut să guste din pomana porcului, dar au putut şi să cumpere produse tradiţionale, făcute aşa cum se preparau cu sute de ani înainte.
"E o idee foarte bună acest târg. Am cumpărat de toate, dacă noi nu am cumpărat porc, am luat câte puţin din toate: cârnaţ, caltaboşi. Preţurile sunt destul de acceptabile. Am lăsat acum, pe ultima sută de metri, suntem doar două persoane şi nu ne luăm mult, câteva kilograme din fiecare", spune Maria Rus.
Tot la târg au venit şi femeile din Şanţ care la faţa locului au pregătit pâine