Iov Monahul sau Părintele Iov Pătraşcu este un călugăr de la care avem multe de învăţat. Îndură suferinţa strângând din dinţi, aşteptând să capete un moment în care să tragă adânc aer în piept, fără să crâcnească, fără să spună că durerile pe care le duce zi de zi sunt atât de puternice încât, pe oricare dintre noi ne-ar pune la pământ. Zâmbeşte, povesteşte, se bucură când este vizitat, se luptă din răsputeri să le vorbească tuturor celor care îi calcă pragul, deşi, fiecare cuvânt pe care îl spune, parcă este rupt din întreaga lui fiinţă, necesintând un efort extraordinar.

L-am întâlnit pe Iov Monahul la Bucureşti, la Spitalul Bagdasar Arseni, acolo unde, cu sprijinul multor oameni de bine, al prietenilor care l-au cunoscut prin intermediul Facebook, a reuşit să beneficieze de o serie de proceduri recuperatorii, extrem de necesare pentru uşurarea durerilor date de boala cumplită de care suferă: tetrapareza spastică, maladie care-l ţine imobilizat într-un scaun cu rotile, în imposibilitatea de a se descurca singur dar, mai mult decât atât, durerile pe care trebuie să le înfrunte sunt, de cele mai multe ori, insuportabile, din cauza spasticităţii musculare care-i provoacă încordarea maximă a muşchilor, pe perioade nedeterminate, durerile fiind comparabile cu instalarea unor cârcei nenumăraţi. S-a născut cu această suferinţă iar neputinţa îl însoţeşte de când se ştie. La botez a primit numele Ilie şI a fost crescut de bunica maternă, care i-a fost alături zi şI noapte, 32 de ani, până când a trecut la cele veşnice.

Boala care îl macină l-a ţinut departe de orice formă de învăţământ. Dar Ilie a primit o mare şansă. O vecină a bunicii l-a învăţat să scrie şI să citească.

După ce a rămas fără sprijinul bunicii, Ilie Pătraşcu a simţit îndeaproape grija Lui Dumnezeu, care nu l-a lăsat singur, ci i-a trimis în cale oameni care i-au fost de