Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De Solstiţiu, câţiva tineri au reînviat tradiţiile dacice la Capidava! | FOTO

Publicat in Libertatea, duminică 22 decembrie 2013 ·

Tăiatul porcului, colindele și chiar bătutul la toacă sunt obiceiuri păgâne, de pe vremea dacilor. Sacrificarea godacului, pentru a îmbuna zeii, se făcea la solstițiul de iarnă, care coincide de obicei cu Ignatul din calendarul creştin. La Capidava, judeţul Constanţa, locul unei vechi cetăți dacice și ulterior al unui castru roman, a avut loc o lecție de istorie în aer liber. Un grup de tineri pasionați de istoria dacilor a pus la Capidava, chiar peste drum de ruinele cetății, bazele unei tabere permanente, acolo unde promovează cultura, tradiția și istoria strămoşilor noştri. Pentru astăzi, în ziua Solstițiului de iarnă, băieţii au pregătit o petrecere în stil dacic. ”E ziua cea mai scurtă din an, iar străbunii noștri - dacii - marcau momentul sacrificând porcul, animal care era asociat de ei cu întunericul, cu pământul. Prin vărsarea sângelui acestuia ca orfrandă pentru zeul Soare, de a doua zi începea să crească ușor-ușor ziua. Colindele, tot din vremea lor sunt moștenire, doar că atunci se făceau primăvara, dar cu timpul au fost «împinse» spre această perioadă”, ne-a povestit Octavian Manu, președintele Asociaţiei ”România - Dacia Casa Noastră”. Tinerii urmaşi ai dacilor au primitşi colindători, apoi au făcut pomana porcului. După masă, aceştia au organizat un concurs de tir cu arcul și s-a vizitat cetatea Capidava. Momentul cel mai așteptat a fost prezentarea armelor dacilor, precum și o demonstrație a modului în care aceștia luptau. Cei mai curajoși dintre musafiri s-au luat la luptă cu dacii, armele de fier fiind înlocuite cu unele de lemn pentru evitarea accidentărilor.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial SUA la București: România ”are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii”

Ziare.com acum o ora
Ambasada SUA precizează că încheierea cu succes a exerciţiului Ramstein Legacy24, desfăşurat în perioada 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia, demonstrează că România "are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi teri

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum o ora
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Donald Trump a împlinit 78 de ani. Rivalul său Joe Biden i-a transmis un mesaj cu subînțeles: ”Vârsta este doar un număr"

Ziare.com acum 45 minute
Donald Trump împlineşte vineri, 14 iunie, 78 de ani. Aniversarea sa le reamintește alegătorilor că cei doi reprezentanţi ai principalelor partide care candidează în acest an la preşedinţia SUA sunt cei mai în vârstă candidaţi care au încercat vreoda

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 4 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum 2 ore
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Începe Euro 2024, cu România printre participante. Festivitatea de deschidere începe la ora 21.30. Primul meci, Germania - Scoţia

Mediafax acum 3 ore
Euro 2024 începe în Germania pe 14 iunie, când Germania, ţara gazdă, va juca împotriva Scoţiei, la Munchen. Finala se va juca pe 14 iulie, la Berlin. Cele 51 de meciuri se vor disputa pe 10 stadioane. Germania este din nou gazda unui eveniment inter

Biroul Electoral Constineşti propune anularea alegerilor în localitate

News.ro acum 3 ore
Membrii Biroului Elecotral Costineşti au propus, în unanimitate, anilarea scrutinului din localitate, după ce nu s-a ajuns la o concluzie în privinţa candidatului pentru funcţia de primar care a câştigat, deşi voturile au fost numărate de mai multe

CIO: AI va şterge postările injurioase la adresa sportivilor la Jocurile Olimpice de la Paris

News.ro acum 3 ore
Comitetul Internaţional Olimpic va utiliza inteligenţa artificială pentru a bloca orice abuz pe reţelele de socializare la adresa celor 15.000 de sportivi şi oficiali la Jocurile Olimpice de la Paris de luna viitoare, a declarat vineri preşedintele

Vremea

București
acum

18°
vin.

18°/26°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/31°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

15°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

13°/18°
sâm.

11°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/30°