Aflată sub influenţa civilizaţiei şi culturii central-europene după instaurarea stăpânirii habsburgice, cetatea Timişoarei a fost locul de baştină a mai multor cărturari şi artişti care s-au făcut remarcaţi pe plan local şi nu numai. A fost o epocă în care s-au născut personalităţi de renume, pictori care aveau să devină cunoscuţi în întreaga lume, o epocă în care locuitorii oraşului puneau un preţ din ce în ce mai mare pe ştiinţa de carte. La jumătatea secolului al XIX-lea, primarul oraşului, Johann N. Preyer, socotea Timişoara „ultimul bastion al civilizaţiei de azi înspre Orient , la câteva ore de graniţa cu Imperiul Otoman… ultima purtătoare de cultură care emană din civilizaţia europeană”.

Primele locuri de cultură

Episcopii şi intelectualii vremii au fost cei cărora li s-a datorat răspândirea cărţilor, de provenienţă occidentală sau slavonă, acestea ajungând în bibliotecile episcopiilor, ale protopopiatelor şi în cele private, mai apoi înfiinţându-se şi biblioteci publice. Mai mulţi învăţaţi au acordat o atenţie deosebită provinciei şi au lăsat informaţii preţioase despre Timişoara şi Banatul acelor vremuri. Pastorul luteran Matthias Bel, care era deopotrivă preocupat de istorie şi geografie, a vizitat Banatul la câţiva ani după ce acesta a devenit posesiune habsburgică şi avea să noteze că în Timişoara cei mai mulţi locuitori erau români, iar limba lor era cea mai răspândită.

De la înaltul funcţionar imperial Johann Jakob Ehrler s-au păstrat, de asemenea, date preţioase despre districtele bănăţene, iar eruditul italian Francesco Griselini este autorul lucrării „Încercare de istorie politică şi naturală a Banatului Timişan”, tipărită la Viena în 1780. În 1841, geograful german Johann Georg Kohl, impresionat de bogăţiile Banatului, numea provincia „a patra Mesopotamie”. Numărul ştiutorilor de carte a crescut în a doua jumătate a secolul