Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drumul Dîrlos–Hoghilag asfaltat cu fonduri europene

Publicat in Tribuna, luni 23 decembrie 2013 ·

de Sorana MAIER

22 decembrie 2013 23:24

7 vizualizari

A-A+ Cel de-al 10-lea contract cu finanţare europeană al Con­siliului Judeţean Sibiu a fost semnat recent de preşedin­tele CJ, Ioan Cindrea, şi direc­torul ADR Centru, Simion Creţu.

Contractul prevede mo­der­ni­zarea drumului judeţean 142E Dîrlos – Hoghilag.

Simion Creţu a vorbit despre importanţa absorbţiei fondurilor europene pentru comunitate. ”Vin cu o deo­sebită plăcere la Sibiu pentru că aici chiar se lucrează, aici oamenii ştiu ce au de făcut şi nu am decât cuvinte de laudă pentru conducerea Consiliului Judeţean şi pentru întreaga echip[ care lucrează aici”, a adăugat directorul general ADR Centru.

La r]ndul sau, preşedintele Ioan Cindrea a spus: ”Drumul actual este de p[mânt şi piatră, iar noul drum care va fi realizat cu fondurile stipulate în acest contract este foarte important pentru dezvoltarea zonei şi pentru uşurarea accesului. Iar acest contract vine să sprijine obiectivul pe care mi l-am asumat încă de la începutul mandatului, acela de a asfalta toate drumurile din judeţ.”

Vicepreşedintele Ioan Ban­ciu a felicitat tânăra dar expe­rimentata echipă care reali­zează proiectele şi a măturisit că speră ca în foarte scurt timp judeţul Sibiu să semneze cel puţin încă trei contracte, unul pe infrastructură şi două în zona socială, la care se adau­gă şi altele aflate în pregătire şi discuţii.

Directorului executiv al Serviciului Strategii şi Pro­grame din cadrul CJ, Oana Popa, a explicat faptul că proiectul va trebui finalizat până în vara anului 2015, când se încheie Programul Ope­raţional regional, iar din acest motiv va fi o cursă contra­cronometru pentru a reuşi să se încadreze în timp.

La ora actuală judeţul Sibiu a depus 162 de proiecte la ADR Centru din care a semnat 49 de contracte cu o valoare de 121 milioane de euro (din care 88,6 milioane euro

Articolul in Tribuna >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 42 minute
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 12 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Câți bani a câștigat CFR Cluj după calificarea din Europa League. Pe cine va întâlni în turul 2

Adevarul acum 20 minute
CFR Cluj a trecut de Paski, cu scorul general de 3-0, în primul tur preliminar din Europa League. Formația lui Dan Petrescu s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste o echipă mult mai puternică: Lugano, din Elveția.

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 27 minute
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum o ora
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 3 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°