Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BREAKING NEWS Miriuţă a ajuns la Cluj şi negociază preluarea CFR-ului. Reacţia lui Petre Grigoraş

Publicat in Pro Sport, duminică 22 decembrie 2013 · · ·

UPDATE 16:45: Tehnicianul clujenilor, Petre Grigoraş se află în aceste momente acasă, alături de familia sa şi a explicat pentru ProSport că nu poate oferi niciun detaliu legat de o posibilă demitere a sa deoarece nu a fost contactat de nimeni din conducerea CFR-ului: "Nu pot să comentez ceva ce nu este oficial. N-am nimic de declarat, nu am luat legătura cu nimeni din conducere"

UPDATE 16:40: Preşedintele de onoare al Ceahlăului, Gheorghe Ştefan, a confirmat la Sport.ro ştirea anunţată de www.prosport.ro: "Miriuţă m-a sunat şi mi-a spus că va negocia cu CFR. Eu îl las, nu mă pot opune unor condiţii mai bune pentru el"

UPDATE 16:30: Grigoraş e într-o situaţie delicată în acest moment. Sub comanda sa, CFR a mers modest şi nu a reuşit să se apropie de locurile fruntaşe ale clasamentului. Chiar dacă are un bilanţ pozitiv în Gruia şi dacă a fost reconfirmat în funcţie de mai multe ori, Grigoraş e la un pas de despărţirea de CFR. Astfel, în 15 jocuri, CFR a obţinut şase victorii cu Grig pe bancă. În alte cinci a remizat şi a pierdut de patru ori: 0-3 cu Steaua, 2-3 cu Petrolul, 0-2 cu Gaz Metan Mediaş şi 0-1 cu ACS Poli Timişoara. Toate eşecurile au fost în deplasare!

Chiar dacă a primit asigurări că va continua şi în 2014 la Cluj Napoca, viitorul lui Petre Grigoraş în Gruia este incert în acest moment.

Paszkany Arpad şi Iuliu Mureşan l-au chemat la Cluj Napoca pentru negocieri pe Vasile Miriuţă (45 de ani), care este sub angajament cu Ceahlăul. Aceştia negocieză în acest moment condiţiile unei colaborări pentru un sezon şi jumătate. Paszkany urmază să discute telefonic şi cu Gheorghe Ştefan pentru a vedea dacă îl lasă pe Miriuţă la CFR.

Paszkany l-a vrut şi în toamnă pe Miriuţă, în locul lui Rednic, dar Gheorghe Ştefan nu a fost de acord să îl cedeze. De asemenea, după începutul slab de mandat al lui Grigoraş, în octombrie, Paszkany l

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN organizează o ceremonie militară și religioasă de Ziua Aviației Române

Mediafax acum 15 minute
Evenimentul va începe la ora 10:00, potrivit Gândul. Pe timpul ceremoniei vor evolua aeronave militare aparținând Forțelor Aeriene Române – F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, AN-30, IAK-52, IAR-330 și IAR-99, elicoptere tip EC-135

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum o ora
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Andy Byron a demisionat. CEO-ul Astronomer a devenit „vedetă” după ce a îmbrăţişat o angajată la un concert Coldplay

Adevarul acum 29 minute
CEO-ul companiei Astronomer, Andy Byron, a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișându-se cu șefa de HR la un concert Coldplay, moment care a devenit viral pe reţelele de socializare.

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum o ora
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 12 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 12 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 2 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 11 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 12 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/34°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°