Oamenii care au protestat sambata seara in strada merita tot respectul. La fel cei de la protestul de duminica trecuta, la care am si participat, spre deosebire de acum, cand n-am mai putut merge.
Doar ca e un adevar trist in spatele mitingurilor. Unul care spune ceva despre noi, ca tara. Un adevar care explica, partial, de ce suntem la nivelul la care suntem.
Iar adevarul asta e simplu - vin foarte putini oameni la protestele fata de superimunitate. Pentru importanta temei, pentru frustrarea care exista fata de politicieni, pentru porcariile care se tot intampla, e de-a dreptul suparator.
Cand am fost eu, erau undeva sub 4.000 de oameni, daca am estimat bine. Aseara, din ce am vazut la TV si pe Facebook, multimea numara intre 3.000 si 5.000 de oameni, depinde cine o spunea.
Chiar si asa, sa ai doar 4 - 5.000 de oameni la un asemenea protest mi se pare rusinos pentru Romania. Si laudabil pentru cei care au mers. Sa ne intelegem, superimunitatea si amnistierea sunt foarte-foarte importante. Nu e admisibil asa ceva intr-o tara precum Romania. Sau poate ca e.
Nu pot sa cred ca fata de un lucru infinit mai putin important - sa ma ierte ecologistii - cum e exploatarea de la Rosia Montana, au venit chiar si 20.000 de oameni, iar la o chestie care tine de statul de drept, mai putin de un sfert.
Sigur, putem da vina si pe frig. Desigur. Dar in Ucraina e mult, mult mai frig. Ati vazut cati au iesit in strada? Aia oameni care stiu sa-si apere interesele.
Si bulgarii ne bat la fundul gol la capitolul proteste. Asta toamna, au avut un protest fata politicieni la care, la Varna, un oras de cateva ori mai mic decat Bucurestiul, au venit 20.000 de oameni. Douazeci de mii.
Asta in conditiile in care, cu o opozitie asa slaba cum avem noi, strada e singura modalitate de a-i face pe politici
