Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii de la Economic, darnici de sărbători

Publicat in Monitorul de Vrancea, duminică 22 decembrie 2013 ·

Elevii Colegiului Economic „Mihail Kogălniceanu” au fost mesagerii lui Moş Crăciun pentru persoanele aflate în Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Măicăneşti, la care au fost vineri, încărcaţi cu daruri. Elevii au încercat să însufleţească inimile celor peste 70 de persoane instituţionalizate cu câteva colinde, apoi le-au oferit pachete cu fructe şi dulciuri.

Pentru elevi, această acţiune a fost una cu o încărcătură emoţională deosebită, care i-a ajutat să înţeleagă cât de important este să vină în sprijinul aproapelui, mai ales al celor aflaţi în nevoie. „M-au impresionat persoanele întâlnite în Centru şi poveştile lor de viaţă. Ştiau că vom sosi şi ne aşteptau pentru a le cânta colinde. Vom încerca să ajungem şi în luna martie pentru a le oferi câte un mărţişor”, ne-a spus Irina Iacob, elevă în clasa a X-a la Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” din Focşani.

Acţiunea de voluntariat a elevilor de la Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” nu este singura de acest gen organizată până acum. În ultimii 6 ani, ei au ajuns la centru o dată sau chiar de două ori pe an şi îşi propun să revină şi în luna martie 2014, cu mărţişoare şi mucenici.

La această acţiune au participat elevii claselor a IX-a F, a X-a C şi a X-a G, coordonaţi de profesoarele Corina Vişan, Daniela Murariu şi Oana Vlaicu.

Elevii Colegiului Economic „Mihail Kogălniceanu” au fost mesagerii lui Moş Crăciun pentru persoanele aflate în Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Măicăneşti, la care au fost vineri, încărcaţi cu daruri. Elevii au încercat să însufleţească inimile celor peste 70 de persoane instituţionalizate cu câteva colinde, apoi le-au oferit pachete cu fructe şi dulciuri.

Pentru elevi, această acţiune a fost una cu o încărcătură emoţională deosebită, care i-a ajutat să înţeleagă cât de important este să vină în sprijinul aproapel

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 11 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 11 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 8 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 13 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 7 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 12 ore
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 11 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

19°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°