Iisus s-a născut într-un staul. Staulul sau grajdul, acolo unde pătureşte gospodarul fân şi nutreţ şi unde ronţăie dobitoacele florile minunate ale primăverii, a fost locul unde s-a născut singurul neîntinat dintre cei născuţi din femeie. Este ceva diferit de ceea ce ni se înfăţişează prin biserici cu ocazia Crăciunului, cu jgheabul lustruit şi înzorzonat, cu măgăruşul în extaz şi boul solemn, cu călugări în mantii stând de cele două părţi ale şopronului. Staulul nu înseamnă decât patru ziduri netencuite cu miros de balegă şi mucegai. Cam aşa vorbeşte Giovanni Papini despre lecţia prin care un Dumnezeu drept şi atotputernic se face vulnerabil, îi atacă pe diavol şi cohortele de demoni printr-un prunc neajutorat cu pielea fină şi trandafirie, fără apărare, în grija unei tinere evreice sărace şi sub privirile unui tâmplar care a trebuit să accepte că viitoarea lui soţie a rămas însărcinată fără contribuţia vreunui bărbat. De ce oare Iisus, care avea să fie sfâşiat de vitele cărora li se zice oameni, a ales să aibă, în primele ceasuri ale existenţei sale terestre, dobitoace ca tovarăşe de împreună simţire, ,,cum boii peste el suflau, căldură ca să-i facă”? Cum e posibil ca Maria să Îl ţină în braţe pe Cel ce o ţinea în viaţă? De ce în locul cel mai murdar de pe lume? Probabil că Iisus a ales să se nască aici pentru ca şi cea mai murdară inimă să poată avea acces la mântuire, la o viaţă mai bună şi mai frumoasă. Dar sunt multe întrebări fără răspuns. Oricum, dacă aş fi fost Dumnezeu pentru ziua aceea, nu aş fi acceptat ca Fiul meu să se nască în astfel de condiţii. Aş fi ales să se nască într-un palat demn de Regele Regilor şi să fie un fel de Superman care salvează lumea cu puteri magice. Regina Elisabeta a II-a, când a făcut ultima vizită în SUA, avea bijuterii de 20 kg, bagaje de 1.800 kg, două costumaşe pentru fiecare eveniment, un costum de doliu în cazul în c