Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiecţie 3D Top Gear la deschiderea sezonului de schi de la Predeal

Publicat in Adevarul, duminică 22 decembrie 2013 ·

BBC Worldwide va marca premiera Top Gear’s Top 41 pe BBC Knowledge România, printr-o proiecţie 3D pe pârtia Clăbucet din Predeal, o experienţă unică atât pentru iubitorii de maşini, cât şi pentru împătimiţii sporturilor de iarnă.

Evenimentul inedit va avea loc în seara zilei de 28 decembrie, la ora 18:00, cu ocazia deschiderii oficiale a sezonului de schi 2013-2014 din Predeal. Pe lângă evenimentul Top Gear la Predeal vor mai fi concursuri de schi, concerte în aer liber şi un foc de artificii.

În spaţiul BBC Knowledge amenajat la baza pârtiei, turiştii vor avea ocazia să-şi scrie urările pentru noul an pe o maşină specială. De asemenea, BBC Knowledge va lansa aplicaţia Câte gânduri bune încap pe maşina BBC Knowledge?, disponibilă pe pagina oficială de Facebook BBCKnowledgeRomania. În acest fel, cei care nu vor ajunge la munte vor putea să-şi scrie urările prin intermediul noii aplicaţii, iar cele mai creative 41 dintre acestea se vor regăsi pe maşina BBC Knowledge.

BBC Knowledge va difuza in exclusivitate, începând cu data de 6 ianuarie 2014, de la ora 22:00, seria Top Gear’s Top 41, o retrospectivă a celor mai bune 41 de momente din ultimii zece ani ai programului. Top Gear este cea mai urmărită emisiune auto din lume, cu o audienţă globală estimată la 350 de milioane de telespectatori săptămânal.

Pe aceeaşi temă:

Pamouri cu informaţii în timp real despre pârtii în Poiana Braşov

Hotelierii au lansat şi oferte pentru Crăciun şi Revelion.

Cea mai lungă pârtie de schi este în Poiana Braşov

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mark Rutte spune că Beijingul ar putea îndemna Rusia să atace NATO. „Am nevoie de tine pentru a-i ţine ocupaţi în Europa”

Adevarul acum o ora
Dacă Beijingul ar decide să atace Taiwanul, este foarte probabil că va folosi Rusia pentru a lovi Europa, a afirmat secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum o ora
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum 32 minute
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum o ora
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum 52 minute
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 11 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Vremea

București
acum

25°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

19°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

24°
dum.

18°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°