Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un bărbat şi-a măcelărit soţia sub privirile copiilor, în mijlocul străzii. Vezi cum a fost prins

Publicat in Press Alert, duminică 22 decembrie 2013 ·

O crimă înfiorătoare, în mijlocul străzii, comisă de un bărbat care nu a putut accepta divorţul s-a petrecut, aseară, în localitatea arădeană Tauţ. Dumitru Genorian Moise, de 38 de ani, a decis să o atace pe fosta soţie, Viorica Gal, de 36 de ani, după ce a băut jumătate de litru de ţuică. Sătulă să îndure bătăile acestuia, femeia a decis în vară să divorţeze, sentinţa pronunţându-se de curând. De când a aflat că soţia o să-l părăsească, Moise a terorizat-o atât pe ea, cât şi familia acesteia, bărbatul fiind trimis în judecată pentru violare de domiciliu şi vătămare corporală. Nu a contat că aveau împreună trei copii – de 5, 7 şi 14 ani. După ce a băut, a plecat să o caute pe fosta soţie şi a întâlnit-o pe stradă împreună cu cele două fetiţe mai mici. A scos un cuţit de bucătărie şi a înjunghiat-o de trei ori în zona gâtului şi de două ori în zona inimii, sub privirile îngrozite ale micuţelor. Alarmaţi de strigătele copilelor, vecinii au încercat să-l oprească pe agresor, care a reuşit să scape, deşi a fost lovit peste picioare cu o furcă de unul dintre oamenii ieşiţi în stradă. Moise a stat ascuns toată noaptea în pădurea din apropiere, iar spre dimineaţă s-a decis să vină spre casă. Nu a mai ajuns pentru că a fost prins de poliţiştii care-l aşteptau. “Suspectul a povestit, anterior rudelor, că-i va lua soţiei gâtul şi el se va sinucide, nesuportând ideea divorţului. A fost reţinut pentru 24 de ore pentru omor calificat, urmând să fie prezentat, mâine, cu propunere de arestare preventivă”, a declarat, pentru PRESSALERT.ro, procurorul Codrin Gavra.

O crimă înfiorătoare, în mijlocul străzii, comisă de un bărbat care nu a putut accepta divorţul s-a petrecut, aseară, în localitatea arădeană Tauţ. Dumitru Genorian Moise, de 38 de ani, a decis să o atace pe fosta soţie, Viorica Gal, de 36 de ani, după ce a băut jumătate de litru de ţuică. Sătulă să î

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

EURO 2024. LIVE TEXT România - Slovacia, un meci cât o calificare! „Generația de suflet“, cu inima pentru optimi

Ziua Constanta acum o ora
La Campionatul European de fotbal din Germania a sosit ora marelui meci pentru tricolori, înfruntarea decisivă pentru calificarea în optimi! Partida România – Slovacia se joacă astăzi, 26 iunie 2024, la Frankfurt, în ultima etapă a grupei E, de la o

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 4 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 3 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 6 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Ministrul Transporturilor: Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad – Oradea

Press Alert acum 2 ore
Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad- Oradea, transmite ministrul Transporturilor. El afirmă că miercuri au fost primite nouă oferte de la constructori din România, Ungaria, Bulgaria, Turcia și Ucraina pentru execu

Electrica a ajuns la o valoare de piață de peste 5,2 miliarde de lei, la 10 ani de la listarea la Bursa de Valori București și London Stock Exchange

Gandul acum o ora
Societatea Energetică Electrica a întregistrat tranzacții de aproximativ 6,2 miliarde de lei, din care aproximativ 4,6 miliarde de lei după oferta primară inițială (IPO) de la listarea de acum 10 ani, ceea ce reprezintă 4,7% din lichiditatea înregis

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 3 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Băuturile alcoolice și tutunul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul. Ce amenzi primesc comercianții care nu verifică vârsta clienților

Ziare.com acum 5 ore
Proiectul de lege care prevede că vânzătorii de băuturi alcoolice și produse din tutun trebuie să ceară buletinul fiecărui client pentru a verifica vârsta a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 26 iunie. Vânzătorii din unităţile comerciale ş

Restricții de circulație pe Șoseaua București-Ploiești în zona Gara Băneasa-Fântâna Miorița. Trafic pe două benzi pe sens, pentru lucrări la metrou

Gandul acum 55 minute
Începând cu data de 29.06.2024, se instituie restricții de circulație pe Șoseaua București – Ploiești, în zona Gării Băneasa – Fântâna Miorița. Traficul rutier se va desfășura pe două benzi de circulație pe fiecare sens al Șoselei București – Ploieș

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

25°
mie.

20°/25°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

29°
mie.

18°/29°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

25°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°