Un accident grav de circulaâia a avut loc ieri seară pe DN7, pe raza localităţii Tătărăşti.
Potrivit poliţiştilor Mumin S., de 46 de ani, cetățean turc cu reședința în Germania, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7, din direcţia Arad spre Deva, a efectuat o depășire neregulamentară pe raza localității Tătărăști, în zona de acțiune a indicatorului “depășirea interzisă”, acroșând frontal autobuz fără pasageri condus regulamentar din sens opus de Claudiu L., de 33 de ani, din Bistrița-Năsăud. Acest autoturism a fost proiectat apoi pe sensul de mers Arad-Deva, unde a acroșat lateral un autoturism de teren condus de Erich S., de 58 de ani, cetățean austriac.
Mumin S. şi Hakan K., de 42 de ani, pasager în autoturism au fost răniţi grav în urma impactului. De asemenea, Hasan C., de 40 de ani și a lui Iozsef P., de 38 de ani, cetățean român, pasageri în acelaşi autotursim, au fost răniţi uşor. În cauză s-a întocmit dosar penal.