Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DNA: Vameşii de la Albiţa stingeau lumina când primeau mită, negociau şi, uneori, dădeau rest

Publicat in Gandul, duminică 22 decembrie 2013 ·

Vameşii de la Albiţa trimişi în judecată de procurorii anticorupţie se fereau, în unele situaţii, să ceară explicit mită şi alegeau locuri slab luminate în care să primească banii, iar în alte cazuri acţionau fără nicio reţinere, negociau şi chiar le dădeau rest celor lăsaţi să treacă graniţa.

Informaţiile sunt prezentate în rechizitoriul prin care Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Iaşi a trimis în judecată 22 de lucrători şi controlori vamali de la Biroul Vamal Albiţa.

Iniţial, pentru adunarea probelor au fost folosiţi doi investigatori români sub acoperire, a căror activitate a fost însă "percepută ca fiind suspectă" atât de către vameşii români, cât şi de către cei moldoveni. În aceste condiţii, DNA şi Centrul Naţional Anticorupţie al Republicii Moldova au alcătuit o echipă comună de anchetă, fiind trimis pe teren un investigator sub acoperire moldovean.

Acesta a pretins că desfăşoară activităţi de coletărie pentru societăţi din Republica Moldova, pe traseul Chişinău - Braşov (de unde erau preluate colete de la un autocar al firmei Atlassib, care venea din Italia) şi retur, şi a tranzitat astfel frontiera în perioada 2.07-22.10.2013 la volanul unei autoutilitare, prin punctele vamale Albiţa (România) şi Leuşeni (Moldova), se precizează în rechizitoriu.

Potrivit procurorilor anticorupţie, activitatea investigatorului moldovean "a relevat, pe de o parte, că de regulă, urmare probabil a acţiunii DNA din 2011 (ce i-a vizat exclusiv pe poliţiştii de frontieră), lucrătorii vamali din Vama Albiţa s-au manifestat cu prudenţă în a-i pretinde în mod explicit sume de bani cu titlu de mită, adoptând un comportament disimulat pentru a-şi exprima pretenţiile băneşti: gestică, mimică, folosirea de expresii cu subînţeles, notarea sumelor de bani solicitate pe coli de hârtie, stingerea luminii în momentul remiterii banilor, solicitări de descărcar

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 2 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 49 minute
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum o ora
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 3 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 4 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum o ora
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

Vremea

București
acum

-4°
dum.

-4°/-0°
lun.

-3°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
Iasi
acum

-5°
dum.

-5°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-2°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°