Răsfoiesc din când în când o carte, Comunicarea socială a emoţiilor, apărută la editura Trei, în speranţa că va veni acel moment în care voi scrie cu emoţie un articol emoţionant despre Revoluţie sau Crăciun. Deşi e doar învăţare, comunicarea socială a emoţiilor, mai am mult până acolo. Aşa că voi intelectualiza rece asupra a două puncte din Declaraţia de la Bucureşti care a scos în stradă sâmbătă 3000 de oameni cu valori şi aspiraţii diferite.

Sper să rămânem tot atîţia anul viitor pentru a pune presiune pe clasa politică pentru schimbarea legii partidelor politice şi a codului electoral. Mărturisesc că alegerile europarlamentare şi prezidenţiale de anul viitor mi se par irelevante în marea schemă a lucrurilor şi că adevărata miza, în opinia mea, este eliminarea monopolului actualelor partide asupra politicii. E clar că strada nu semnalează agregarea la nivelul societăţii a unei mase critice împotriva status-quoului şi că remarca pe Facebook a unei profesoare de semiotica - pe care nu o numesc pentru că nu am permisiunea ei –este adevărată: "drepturile sunt idei până nu sunt foame". Aşa că jocurile pentru 2014 vor fi făcute, cel mai probabil, în sistem şi doar un miracol va da peste cap planurile de culise. Iar în miracole nu cred. Am estimat greşit că schimbarea se va produce rapid din mijlocul a 10 000 de oameni pentru că mulţimea, indiferent de proporţii, are acest defect, te face să te simţi mai puternic decât eşti în realitate datorită unei suprasecreţii de adrenalină.

Mai importantă pentru primenirea clasei politice decât reforma sistemului electoral - cel majoritar sau uninominal a demonstrat cu vârf şi îndesat că nu e potrivit societăţii noastre - este a asocierii şi participării politice, aşa cum am arătat într-un raport publicat aici. Sistemul politic românesc a evoluat de la unul deschis, cu condiţii minime de participare la alegeri şi de acce