Intrarea în vigoare a Directivei Tranfrontaliere și nevoia populației de a fi informată vis a vis de posibilitatea de a accesa servicii medicale în străinătate a impus o reorganizare a organigramei, respectiv la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Mureș s-a înființat Compartimentul carduri și formulare europene, în cadrul biroului de Relații cu asigurații.
Noua organigramă a fost impusă prin ordinul președintelui CNAS la începutul lunii decembrie.
”Au dispărut o parte dintre atribuțiile Casei, respectiv cea privind colectarea fondului care s-a transferat la ANAF, iar o parte din personal a migrat. Nu s-a pierdut niciun post, am rămas cu cele 68 aprobate, am creat pe Direcția de contractări un birou nou care are un compartiment de carduri și formulare europene tocmai pentru a ne adapta directivelor și modificărilor legislative care urmează să apară pe acest domeniu al liberei circulații în spațiul european și al drepturilor asiguraților pe formulare europene”, a declarat Monica Suciu, președintele CJAS Mureș.
De asemenea serviciul medical va avea un rol important în gestionarea programelor de sănătate, a dosarelor, cererilor pentru anumite medicamente specifice bolii și tratamentului pe care îl au și acest serviciu va trebui să lucreze într-o bună colaborare cu Direcția de control care va face suprapunerile de date, astfel ca fondul să fie cât mai bine gestionat.
”Pacienții se vor adresa acestui compartiment. Este decizionată o comisie medicală care impune aprobarea referatelor medicale. Acest compartiment va fi mult mai funcțional pentru că își vor desfășura activitatea acolo mai multe persoane care, cu siguranță, se vor instrui după noua legislație care va apărea”, a adăugat președitele CJAS Mureș. Această pagină a fost parcursă de 1 ori de către cititorii noștri. Vă mulțumim Dumneavoastră și tuturor celorlalte persoane inte