“Voiam să rămân în septembrie /Pe plaja pustie şi palidă”, mă tângui asemenea Ninei Cassian, acum, când toamna dă în iarnă. “Cu-o mână în arbori, cu alta-n nisipul cărunt”, dar n-a fost să fie. Degetele mi s-au înţepenit pe crengile despuiate şi reci, în nisipul îngheţat în gloduri. Pescăruşii s-au zgribulit şi ei printre stabilopozi, nedumeriţi şi speriaţi de vuietul mării. Scrâşneşte cerul de atâta albastru polar şi nu ştiu unde să-mi încălzesc palmele inimii. Dar în decembrie toate sunt bocnă, sufletele, trupurile, iubirile, suferinţele… Le-au cotropit gerurile şi viforniţele, of, şi ce departe este septembrie. Septembrie, îmblânzitoarea caniculelor şi toropelilor, vestitoarea de rod şi belşug. M-aş întoarce degrabă în septembrie şi m-aş întinde pe o plajă încă fierbinte, lăsând soarele să-mi topească troienele ce mă pândesc din iarnă.

“Părul lung şi-l întinde de la uşă la pat/ Să nu greşească bărbatul niciodată Drumul predestinat”, se întrece în har Nichita. Femeia, predestinarea bărbatului... Dar pe drumul ăsta, de la uşă la pat, bărbatul se vede mai întâi adolescent. Inocent şi “curat la trup”, tremurând de teamă şi emoţie la începutul Iniţierii sale. Visează în nopţile încinse de dorinţă să atingă femeia, s-o mângâie şi să i se dăruiască până la uitarea de sine. O caută cu febrilitate, neştiind că în carnea frământată se ascunde, adesea, durerea. A sa ori a ei, sau a amândurora. Alteori se îneacă de fericire şi simte cum îi cresc aripi. Adolescentul devine matur, apoi îmbătrâneşte şi se oferă pradă povârnişului. Descreşte. La capătul drumului pândeşte, de data aceasta, Hârca, e despletită şi-l îmbie în pat, i se dezgoleşte fără stinghereală. Iar el, căzut în păcatul nepieritor şi sublim al cărnii, o ascultă şi o îmbrăţişează, credul până la final în sacralitatea împreunării. Prea îi străluceau uşuraticei cosiţele înnodate de