Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Superkombat: Andrei Stoica, noul campion mondial la categoria super cruiser

Publicat in Monitorul de Cluj, duminică 22 decembrie 2013 ·

În cel mai mare eveniment pe reguli K-1 organizat vreodată în România, sportivii tricolori au dat calculele hârtiei peste cap, obținând victorii clare în fața unor adversari mult mai bine cotați, conform Agerpres.

Andrei Stoica a devenit campion mondial la categoria super cruiser, după ce s-a impus în fața cehului Ondrej Hutnik, care era neînvins de cinci ani.

La categoria grea, Benjamin Adegbuyi și-a luat revanșa în fața ucraineanului Pavel Juavlev. La aceeași categorie, Raul Cătinaș a trecut înainte de limită de australianul Paul Slowinski.

Turneul final Superkombat s-a încheiat cu victoria spaniolului Frank Munoz, care l-a învins pe surinamezul Redouan Cairo.

"Cu siguranță, acesta a fost cea mai mare gală organizată de mine. Pe lângă meciuri absolut spectaculoase, am avut și elemente de show precum soprana chineză Li Li sau primul DJ robot din lume. Și audiențele la nivel mondial pe Eurosport au înregistrat un record, impactul la nivel internațional a fost uriaș. Am încheiat incredibil un an extrem de greu și ne bucurăm că i-am putut ajuta și pe cei care au trecut prin probleme anul acesta, gala având și un aspect caritabil", a declarat Eduard Irimia, președintele Superkombat.

În finala transmisă în direct în aproximativ 100 de țări de pe 5 continente, Andrei Stoica i-a administrat cehului Ondrej Hutnik prima sa înfrângere după cinci ani de invincibilitate și a devenit noul campion mondial la categoria super cruiser. Dacă fratele său Bogdan și-ar fi apărat cu succes centura în fața bielorusului Igor Bugaenko, cei doi ar fi intrat în istorie ca fiind primii frați campioni mondiali la kickbox profesionist din istorie. "Este cel mai frumos moment din cariera mea. Mă bucur enorm pentru faptul că am reușit să câștig un meci atât de important. Din păcate Bogdan nu a fost în cea mai bună formă, dar cu siguranță își va lua revanșa", a preciza

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 9 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 7 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 12 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 10 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 9 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Proteste în mai multe oraşe din Bulgaria faţă de adoptarea monedei euro. Manifestanţii cer referendum şi demisia guvernului

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În mai multe oraşe din Bulgaria au avut loc sâmbătă demonstraţii împotriva adoptării monedei euro, care ar urma să se producă la 1 ianuarie 2026, participanţii la protestele organizate în apărarea mo

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 7 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 10 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°