Reghecampf, Miriuţă, Dulca, Stoican, Contra: antrenorii care s-au cîştigat pe sine şi pe care îi ducem cu noi în 2014.
Dincolo de bilanţurile care se bazează pe cifre şi trofee, rămîne o contabilitate variabilă şi nuanţată, a memoriei de microbist. Teritoriu cu limite vagi, dar nepreţuit şi fixat între organele impetuoase, îndîrjirea, extazul şi nervii, pe care le creştem fiecare. Ce ducem cu noi după 2013, mai mult decît ce am cîştigat şi ce am pierdut?
Din fotbalul nostru rămîne vulcanul amar al ratării Mondialului, înainte de toate. Steaua frumoasă din primăvară, seacă în Liga Campionilor, puternică în campionat. Alături de ea, Pandurii şi-a susţinut cu demnitate ascensiunea, Petrolul se încheagă inspirat, Dinamo pîndeşte piesele reconstrucţiei. Astra uimeşte, pe alocuri impresionează, dar nu pare să-şi fi arvunit o cadenţă şi constituţie de nivel superior.
Impresia cea mai puternică după 2013 nu vine, aş spune, din teren, cît de pe bănci. Remanierea aşteptată la nivelul juniorilor şi tineretului reprezenta un pas obligatoriu. Răducioiu, Gîlcă şi Stelea pornesc cel puţin cu o viziune proaspătă şi un chef sănătos faţă de garda gloriilor recompensate cu funcţii de selecţioner.
Şi mai evidentă e prezenţa noului val în Liga 1. Reuşita lui Reghecampf a determinat o modă rodnică şi chiar nimerită în condiţiile crizei. Antrenori tineri, tehnici aparte, antrenamente noi. Proiectul Contra curge frumos, implicarea lui Guriţă aproape din postura managerilor britanici e o variantă interesantă. Ceahlăul s-a metamorfozat prin Miriuţă, aşa cum Bistriţa o făcea cîndva sub comanda lui Sabău. Iar Stoican la Dinamo şi Dulca la Gaz Metan înseamnă două căutări reconfortante pentru microbişti. Nu ne săturaserăm de aceiaşi patru-cinci tehnicieni, rotiţi cu obstinaţie, cel mai adesea între echipe din a doua jumătate a clasamentului?
Teja, Bordeianu şi Gane a
