Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicaliştii trec la manevre penale ca să încaseze cotizaţiile

Publicat in Exclusiv Gorj, luni 23 decembrie 2013 ·

O parte dintre liderii Federaţiei Naţionale Mine Energie riscă să înceapă anul 2014 cu stângul. Sau, mai bine spus, cu nişte plângeri penale pentru că uzează de documente cu semnăturile membrilor din sindicat fără să le ceară acordul. Problema cotizaţiilor a fost una destul de stringentă pentru sindicalişti şi, fără îndoială, pierderea acestei consistente şi permanente surse de venit i-a lovit crunt. Tentative au mai fost de a încasa banii eludând legea şi condiţiile impuse de conducerea Complexului Energetic Oltenia, respectiv cereri de la fiecare salariat şi tabele cu semnături. Ultima dintre ele însă întrece orice măsură, pentru că sunt implicate în acest cerc al micilor încălcări ale legii şi băncile. Cel care a încercat o astfel de manevră este Constantin Mitrescu, dela Sindicatul„Energia” Rovinari, acesta băgând „din burtă” câteva sute de cotizanţi pe un tabel înaintat băncii în vederea reţinerii cotizaţiilor. Se pricep la a fenta legea

Lupta pentru reţinerea cotizaţiilor direct pe statul de plată a fost pierdută şi în instanţă, în luna octombrie fiind respinsă ordonanţa preşedinţială depusă de FNME. Sindicaliştii au cam priceput încă de prin vară să intuiască finalul poveştii, astfel că s-au apucat să caute alte modalităţi de a strânge banii. Din păcate, modalităţile respective nu vizau neapărat crearea unor structuri care să facă mai uşoară colectarea, ci, pur şi simplu, fentarea prevederilor impuse de lege sau de Complexul Energetic Oltenia.

CEO a luat măsura sistării reţinerii cotizaţiilor direct pe ştat în luna iulie, printr-o Hotărâre a Directoratului, luată în baza prevederilor Contractului Colectiv. Culmea, deşi contractul a fost negociat şi analizat de către sindicate, acestea habar nu au avut că există şi astfel de prevederi, astfel că au sărit ca arse când conducerea CEO le-a tăiat conducta de bani care se scurgea către ei din buzunare

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Primul sondaj pentru turul 2 al prezidențialelor, prezentat de Nicușor Dan

HotNews acum o ora
Nicușor Dan, clasat pe locul al 2-lea în primul tur al alegerilor prezidențiale, a prezentat miercuri un sondaj realizat de Verifield care îl plasează tot în urma lui George Simion înaintea finalei din 18 mai. Conform sondajului, George Simion este

Fum roz la Vatican. Un grup de militante cere includerea femeilor în conclav

Mediafax acum 26 minute
Un grup de femei militante, care fac parte din mișcarea The Women’s Ordination Conference (Conferința pentru Hirotonirea Femeilor), a aprins miercuri fumigene roz pe o colină din apropierea Vaticanului, cu scopul de a protesta împotriva unei biseric

Un autocar cu 20 de persoane s-a izbit de un TIR la Niculițel, județul Tulcea. A fost activat Planul Roșu de intervenție

Libertatea acum 47 minute
Un accident rutier grav a avut loc miercuri la Niculițel, în județul Tulcea, după ce un autocar în care se aflau peste 20 de persoane s-a izbit violent de un TIR. Echipajele de urgență acționează la fața locului, fiind activat Planul Roșu de interve

Știri România Bărbat reținut după ce ar fi împușcat un câine fără stăpân

Ziua Constanta acum 35 minute
Un bărbat, în vârstă de 74 de ani, din satul Lisaura, județul Suceava, a fost reținut de polițiști, marți, 6 mai 2025, după ce ar fi împușcat un câine fără stăpân. Potrivit cercetărilor, la data de 16 aprilie 2025, bărbatul, în timp ce se afla în gr

Răspunsul lui Nicuşor Dan, întrebat dacă există un „blat" între PSD şi AUR

BusinessMagazin acum 52 minute
Nicuşor Dan a răspuns tranşant la întrebarea privind existenţa unui posibil „blat" între PSD şi AUR: „Este o alegere pe care România o să o facă peste 12 zile, 11, şi toate aceste jocuri sunt absolut secundare”.

Incident rar – Atac cu cuțitul la metroul din Tokyo

Mediafax acum o ora
Bărbatul a fost reținut de poliție, după acest incident considerat o raritate în Japonia, țară în care regimul armelor este extrem de strict. Poliția nu a putut să specifice gravitatea rănilor persoanelor implicate în acest atac. Polițiștii au fost

Influencerul Makaveli anunță că va candida la Primăria Capitalei dacă Nicușor Dan ajunge președinte: „Nu e un pamflet”

HotNews acum 5 ore
Alexandru Zidaru (Makaveli), influencerul care i-a făcut în 2024 campanie lui Călin Georgescu pe TikTok, a anunțat, miercuri, pe TikTook, că va candida la Primăria Capitalei dacă Nicușor Dan pleacă de funcție. „Am discutat cu Ninel Peia și mă susțin

Macron şi Merz au convenit să înfiinţeze un „consiliu franco-german de apărare şi securitate”

News.ro acum o ora
După patru ani adesea complicaţi cu social-democratul Olaf Scholz, preşedintele francez Emmanuel Macron l-a primit miercuri, la Paris, pe noul cancelar german Friedrich Merz, cu scopul de a trimite un „semnal foarte puternic şi imediat de reînnoire

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe joi, 8 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Florin Călinescu

Gandul acum 43 minute
Invitatul emisiunii este Florin Călinescu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

George Simion promite AUTOSTRĂZI până în 2032: „Acum exact 50 de ani, noi românii construiam Transfăgărășanul”

Gandul acum 46 minute
La dezbaterea BNS din cursul zilei de azi, candidații din turul al doilea pentru președinția României și-au prezentat viziunile privind gestionarea proiectelor de infrastructură. George Simion a dezvăluit că a avut o întâlnire cu Cătălin Urtoi, un s

Vremea

București
acum

18°
mie.

14°/25°
joi

10°/20°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/12°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/14°
joi

10°/11°
vin.

6°/10°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

20°
mie.

14°/22°
joi

12°/15°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/11°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/14°
joi

9°/15°
vin.

7°/12°
sâm.

5°/14°
Timisoara
acum

15°
mie.

11°/15°
joi

8°/17°
vin.

8°/17°
sâm.

9°/17°