Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sunet prost şi orchestră de decor la concertul Nicu Covaci şi formaţia Phoenix FOTO&VIDEO

Publicat in Press Alert, duminică 22 decembrie 2013 ·

Concertul Symphoenix, desfăşurat aseară în Sala Constantin Jude (fostă Olimpia), a fost marcat de un sunet prost, astfel încât, cu toată bunăvoinţa celor prezenţi, a fost dificil de desluşit „ideea“ acestui eveniment. E greu de spus care au fost motivele pentru care atmosfera întregului concert a fost anostă. Poate din cauza faptului că boxele amplasate la nivelul terenului nu au reuşit să transmită sunetele în mod corect. E drept, se ştie că Sala Olimpia este una dificil de sonorizat. Sound-ul propagat din belşug şi de sala care e o adevărată fabrică de ecouri a fost jalnic.

La un moment dat, Nicu Covaci i-a invitat pe cei care stăteau pe scaunele laterale să „vină în mijloc, pentru că se aude mai bine“. N-a fost cazul. Din păcate, cei peste 50 de invitaţi de pe scenă, membri ai Corului Momentum şi a Orchestrei Momentum au fost mai mult de decor, fiindcă intervenţiile lor pur şi simplu nu s-au auzit. Unul din momentele surpriză a fost atunci când studenţii din ANOSR au venit să cânte „În umbra marelui URSS“, melodie inclusă în demersurile mediatice de promovare a campaniei “6 pentru educație”. La finalul concertului care a durat mai bine de două ore la faţa locului a fost un karaoke general, Nicu Covaci invitându-i pe spectatori să cânte alături de ei, pe scenă.

Invitatul Adrian Naidin a colorat show-ul cu sound-uri arhaice, iar violoncelista Cristina Kiseleff a fost în mai multe momente şi pe post de „entertainer“, plimbându-se prin faţa spectatorilor şi îndemnându-i să aplaude. Desigur, fanii înrăiţi Phoenix s-au bucurat din plin de spectacol şi au aplaudat, dar din cauza sonorizării jalnice, o bună parte a celor prezenţi n-a putut degusta aşa cum se cuvine această producţie. Din păcate concertul susţinut de „Nicu Covaci şi formaţia Phoenix“ – după cum au fost prezentaţi pe scenă de către criticul muzical Mimo Obradov, la începutul concertului – nu s-a

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, anunță armata israeliană

HotNews acum o ora
Armata israeliană a anunţat duminică că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, care până acum erau scutiţi de serviciul militar obligatoriu, o problemă care ameninţă viitorul coaliţiei de guvernare a premierului Benjamin

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 9 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Vremea

București
acum

28°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

24°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

22°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

24°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°