Vineri, sâmbătă şi duminică, cadourile donate în cadrul campaniei „ShoeBox – cadoul din cutia de pantofi” au început să ajungă la copiii defavorizaţi din judeţ. Campania se desfăşoară, în premieră, în Slatina şi Olt.
Sute de copii din mai multe localităţi ale judeţului au avut parte de o mare surpriză, la sfârşitul săptămânii, când maşina cu cadourile ShoeBox au ajuns la poarta lor. Darurile aduse la punctul de colectare al campaniei din Slatina şi-au găsit destinatarii. Copii săraci, bolnavi sau din familii numeroase au zâmbit din nou, atunci când au văzut cutiile mari şi ambalate în hârtie colorată.
Sunt copii învăţaţi cu greul, pentru care a devenit normal să n-ai, să nu aştepţi nimic de la nimeni. Este o situaţie pe care câţiva oameni, prin gestul lor, au putut să o schimbe, chiar şi pentru câteva minute, cu un efort minimal. Campania ShoeBox a reuşit să readucă zâmbetul pe faţa unor copii greu încercaţi de soartă, de la o vârstă fragedă.
Printre localităţile în care au ajuns „cadourile din cutia de pantofi“ se numără: Slatina, Potcoava, Osica de Sus, Curtişoara, Teslui, Sârbii Măgura, Oporelu sau Pleşoiu. Cadourile ShoeBox contină să ajungă la copiii din judeţ şi luni.
Pentru cei care vor să participe în campanie şi anul viitor, regula este foarte simplă: iei o cutie de carton, înveleşti separat cutia şi separat capacul în hârtie de cadouri cu temă de Crăciun, pui în ea ce crezi că ţi-ar plăcea să primească copilul tău pentru o anumită categorie de vârstă şi un anumit gen şi o aduci la locaţia cea mai apropiată de tine.
Printre donaţii se pot număra hăinuţe, jucării, rechizite, dulciuri, dar nu lucruri perisabile cum ar fi fructe, iaurturi, prăjituri făcute în casă şi nici lucruri rupte sau murdare.
Coordonatorii campaniei spun că cel mai important lucru este să nu fie sigilată cutia, pentru că ei