Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gorjenii, amendaţi de UEFA

Publicat in Exclusiv Gorj, luni 23 decembrie 2013 ·

Cu forul continental de fotbal, UEFA, nu te poţi juca. Regulile stricte nu sunt negociate, aşa că orice pas greşit făcut în afara terenului poate costa scump o echipă. Ba chiar se poate ajunge până la excluderea din competiţie. Cei de la Pandurii nu au trimis la timp nişte rapoarte financiare, iar UEFA nu a stat la discuţii şi a trecut la amenzi. Două echipe din România au fost sancţionate, una fiind în pericol să nu aibă drept de participare în următoarea ediţie. Sancţiuni pecuniare

La finalul săptămânii trecute, UEFA a anunţat pe site-ul oficial că Pandurii Târgu-Jiu şi Petrolul Ploieşti au fost amendate cu 40.000 de euro, respectiv 50.000 de euro. În plus, prahovenii riscă excluderea pentru un sezon din cupele europene, dacă nu dovedesc până la 31 ianuarie 2014 că şi-au plătit datoriile.

Măsurile acestea au fost luate după ce Camera de Investigaţii a Corpului de Control Financiar al Cluburilor (CFCB) din cadrul UEFA a verificat mai multe echipe pentru datoriile avute şi neachitate. Este vorba de şase echipe: Pandurii Târgu-Jiu, Petrolul Ploieşti, Skonto FC (Letonia), WKS Slask Wrocław (Polonia), Vitoria SC (Portugalia) şi Metalurg Doneţk (Ucraina).

Comunicatul UEFA este sec în ceea ce priveşte Pandurii, mai multe detalii fiind oferite în privinţa Petrolului Ploieşti, echipă care poate fi exclusă din Europa. „Gruparea Pandurii a fost amendată cu 40.000 de euro. Clubul Petrolul este exclus din următoarea ediţie a cupelor europene pentru care se va califica în baza rezultatelor sau clasării în următoarele trei sezoane (2014/2015, 2015/2016, 2016/2017), dacă nu va dovedi până la 31 ianuarie 2014 că sumele identificate ca fiind restante în data de 30 septembrie 2013 au fost plătite. În plus, clubul Petrolul a fost amendat cu 50.000 de euro”, se arată pe site-ul UEFA. Grupări anchetate

UEFA anunţase, la 21 noiembrie, că şase grupări, între care

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe autostrada A1, cu doi morți și un rănit (foto)

Press Alert acum 2 ore
< div class="wp-block-image">

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac, anunţă armata israeliană / Gruparea Hezbollah confirmă moartea lui Nasrallah / Un alt membru important al grupării a fost ucis

Mediafax acum 3 ore
Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac, informează IDF (armata israeliană), conform CNBC. În cursul zilei de sâmbătă, gruparea Hezbollah a confirmat moartea liderului Hassan Nasrallah. Un alt membru important al Hezbollah, Has

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 7 ore
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Au ucis un bărbat deoarece „deranja tomberoanele”. Mamă și fiu, după gratii

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, iar mama sa este cercetată în libertate după ce au lovit și lăsat inconștient un alt bărbat pe o stradă din Sectorul 5. El a fost dus la spital după ce o martoră a incidentulu

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum 6 ore
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

Simona Halep participă şi la turneul WTA 125 din Hong Kong: “Voi reveni pe teren mai repede decât vă aşteptaţi - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a anunţat, într-un filmuleţ postat de organizatori în social media, că va participa la turneul de categoria WTA 125 din Hong Kong, care începe luni. "M-am gândit că astăzi este o zi grozavă să anunţ vestea bună că voi r

Tudor Giurgiu, la TIFF Oradea: Un film cu Nadia Comăneci, pentru 2026, la 50 de ani de la Olimpiada din Montreal

G4Media acum 3 ore
Regizorul Tudor Giurgiu a afirmat, sâmbătă seara, la Oradea, că ar dori să realizeze un film documentar despre Nadia Comăneci pe care să-l lanseze în 2026, la 50 de ani de la momentul istoric al Olimpiadei de la Montreal, transmite Agerpres. „Între

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum 6 ore
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

[VIDEO] Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a deschis anul universitar 2024-2025

Arad24.net acum 5 ore
Sâmbătă, 28 septembrie, pe scena Palatului Cultural din Arad, rectorul universității, conf. univ. dr. Teodor Cilan, alături de echipa de prorectori și decanii celor 9 facultăți, au anunțat deschiderea noului an academic 2024-2025 al Universității „A

Un polițist beat a provocat un accident rutier. Agentul era în timpul liber

Ziare.com acum 7 ore
Accident rutier grav pe Drumul Național 39, în judeţul Constanţa. O tânără de 21 de ani şi un copil de doi ani au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un altul, condus de un poliţist de 21 de ani, aflat în timpul libe

Vremea

București
acum

20°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

13°/17°
mie.

11°/20°
Iasi
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

8°/12°
mar.

8°/13°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

20°
dum.

17°/22°
lun.

13°/19°
mar.

12°/16°
mie.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

9°/15°
lun.

8°/9°
mar.

8°/15°
mie.

7°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/15°
lun.

8°/17°
mar.

7°/17°
mie.

9°/20°